Privatizarea va aduce investitii de un miliard de euro
Privatizarea va aduce investitii de un miliard de euro
13 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1043
Marime text
Interviu cu Vasile Cosug, director general al Electrica Dobrogea
Reporter: Cum a fost anul 2003 pentru Electrica Dobrogea?Vasile Cosug: In anul 2003, Electrica Dobrogea a urmat un curs ascendent catre privatizare. In primul rand, s-au incheiat toate auditurile referitoare la privatizare si s-a trecut la reevaluarea capitalului social al societatii, actiune care cred ca se va incheia in aceste zile. De asemenea, se trage linie sub toate formele privind activitatea economico-financiara a intreprinderii, respectiv a bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2003. Nu putem spune ca am stat rau, dar nici nu am stat prea bine. Electrica Dobrogea, la momentul 2002, cand a fost creata ca filiala cu personalitate juridica, a primit din partea societatii-mama toate datoriile care in cursul celor 14 ani de la Revolutie s-au acumulat. Acest lucru a atarnat foarte greu in bugetul de venituri si cheltuieli al filialei. Insa noi am reusit totusi sa aducem filiala pe o linie de plutire. Anul trecut nu am inregistrat nici profit, dar nici pierderi, echilibrul este zero. Avem insa datorii foarte mari si ale consumatorilor catre societatea noastra si a noastra catre societatile producatoare de energie electrica de la care noi cumparam energia. Per total insa, daca tragem linie, bugetul de venituri si cheltuieli ne arata un nivel zero.Reporter: Ce lucrari de investitii s-au facut anul trecut?Vasile Cosug: Putem spune ca anul trecut s-au facut lucrari de investitii destul de importante cum ar fi cablul de 110 kV care va alimenta statia Constanta-centru prin care se imbunatateste alimentarea cu energie electrica a centrului orasului. De asemenea, se mai construieste o statie de 110 kV cu tehnica avansata de ultim nivel la Tulcea si s-au facut lucrari pentru alimentarea consumatorilor din mediul rural si urban in vederea extinderilor de retele. Momentan, pentru ca suntem in plin proces de privatizare, s-au blocat oarecum lucrarile, dar in mod sigur acestea vor continua cu aprobarea investitorului care va veni la noi, respectiv intreprinderea de stat din Italia, ENEL. Totodata, s-au facut alte lucrari de o importanta majora la irigat si la imbunatatirea alimentarii statiunilor de pe litoral. Spre exemplu, in statiunea Mamaia s-au facut investitii serioase din cauza faptului ca echipamentele erau vechi. Investitiile de acest gen speram sa le continuam si in acest an cu ajutorul investitorului strategic care va cumpara intreprinderea noastra. De fapt, telul principal in anul 2004 este trecerea de la regimul pe care il avem acum ca entitate separata in cadrul Electricii la o entitate in cadrul ENEL Italia.Reporter: Care este la ora actuala situatia debitelor?Vasile Cosug: Din nefericire, de la Revolutie si pana acum s-au tot adunat debite de la diverse intreprinderi de stat care nu au fost in stare sa-si plateasca energia la timp, au intervenit majorari, penalizari, au fost reesalonari, au aparut unele ordonante si asa mai departe, unele intreprinderi, cum a fost Ferom Tulcea care are un debit la noi de 360 de miliarde de lei, au dat faliment si noi am ramas cu debite foarte mari de recuperat. Filiala noastra are sucursale si la Calarasi si la Slobozia. La Calarasi avem un mare datornic care este Siderca, si acolo sunt 100 de miliarde, pierderi pe care probabil nu le vom recupera niciodata si care atarna foarte greu in bugetul nostru de venituri si cheltuieli. Au fost intarzieri mari in plata energiei pe care am debitat-o consumatorilor de la SNIF-uri. Au fost, de asemenea, destui alti consumatori, cum ar fi santierele navale inainte de a se privatiza, care au avut datorii mari la noi si care au constituit o piedica destul de mare in a ne deconta si noi, la randul nostru, energia electrica pe care am cumparat-o de la producatori. Situatia nu s-a schimbat foarte mult in ultima perioada. Continuam sa avem debite foarte mari, principalii datornici fiind somati sa-si achite debitele. Asta pentru ca si noi, la randul nostru, avem de platit foarte mult catre producator. La ora actuala, avem 1400 de miliarde luate numai de la Electrica, suma ce reprezinta datoria energiei pe care noi am furnizat-o consumatorilor in perioada 1990-2000, restanta care se stinge destul de greu si care va fi greu de suportat.Reporter: Ce investitii au fost planificate pentru acest an?Vasile Cosug: Investitiile noastre vizeaza finalizarea cablului de 110 kV si a statiei din Tulcea-oras. De asemenea, pana la ora actuala s-a investit in telecomunicatii pentru a imbunatati transmisia intre toate sucursalele din teritoriu, respectiv Calarasi, Slobozia si Tulcea catre Constanta. S-au mai facut investitii in SAP, care este un sistem informatic ce ajuta managementului pentru o conducere mai buna. Aceasta este o investitie destul de importanta si serioasa. Avem in vedere si alte investitii legate de fiabilitatea instalatiilor, dar pentru acest lucru trebuie foarte multi bani deoarece instalatiile noastre sunt vechi, din anii `70, si au o tehnologie uzata atat din punct de vedere moral, cat si din punct de vedere fizic, care trebuie inlocuita. Din aceasta cauza, obiectivul privatizarii este destul de important pentru noi. Investitorul strategic si-a luat angajamentul de a investi in schimbarea echipamentelor care sunt uzate, investitii care se vor ridica la circa un miliard de euro.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii