Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procedura de concesiune a serviciului de salubrizare a localităților județului Constanța a fost contestată la CNSC. De decizii au fost luate?

ro

20 Jan, 2023 00:00 1708 Marime text
  • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară” Dobrogea”, în calitate de autoritate contractantă, a demarat în 2022 procedura privind atribuirii contractelor de delegare, prin concesiune, a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din județul Constanța, aferente Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor
  • La licitație s-au înscris trei operatori care au depus oferte pentru fiecare lot în parte, aferente celor trei zone de colectare din județul Constanța
  • Valoarea totală estimată a contractelor este de 148.087.662 lei, pe o durată de 5 ani
  • Una dintre firmele participante la licitație a contestat răspunsurilor la solicitările de clarificări emise de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
  • Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris
  • Toate contestațiile au fost respinse ca nefondate
 
 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 74/C7/3042 la contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 60529/09.12.2022, formulată de către Utiltrailer SA cu sediul în Ulmeni, județul Călărași, împotriva răspunsurilor la solicitările de clarificări nr. 993/09.11.2022 (răspuns nr. 18) și nr. 1050/28.11.2022 (răspunsuri nr. 20, 21 și 36), emise de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”.
 
Contestația are legătură cu procedura organizată de Asociație în vederea atribuirii contractului de achiziție
publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Contract de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare pentru activitățile de sortare, tratare mecanobiologică și depozitare a deșeurilor municipale din județul Constanța”.
 
Prin intermediul constestației, Utiltrailer SA a solicitat admiterea contestației, obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, în subsidiar, în măsura în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la anularea procedurii de atribuire, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestației, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, pentru lotul 1.

Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.

În baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, excepția lipsei de interes a contestației formulată de către Utiltrailer SA, invocată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”.
 
Totodată, CNSC respinge contestația formulată de către Utiltrailer SA, în contradictoriu cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”, ca nefondată dar și cererea contestatorului privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, ca nefondată.


Prezenta decizie este obligatorie pentru părți.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
 
Vă reamintim, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară” Dobrogea”, în calitate de autoritate contractantă, a demarat în 2022 procedura privind atribuirii contractelor de delegare, prin concesiune, a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din județul Constanța, aferente Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor.
 
La licitație s-au înscris trei operatori care au depus oferte pentru fiecare lot în parte, aferente celor trei zone de colectare din județul Constanța.
 
Zona 1: Municipiul Constanța, orașele Murfatlar și Ovidiu, comunele: Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihai Viteau,Târgușor, Valu lui Traian, Săcele, Corbu;


Zona2 : Orașele Negru Vodă, Techirghiol și Eforie, comunele: Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Comana, Cumpăna, Mereni, Pecineaga, Topraisar, Tuzla; 

Zona 3: Municipiul Medgidia, orașul Hârșova, comunele: Adamclisi, Aliman, Băneasa, Castelu, Ciocârlia, Cobadin, Cuza-Vodă, Ciobanu, Crucea, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Independența, Ion Corvin, Lipnița, Mircea-Vodă, Nicolae Bălcescu, Ostrov, Oltina, Peștera, Pantelimon, Rasova, Saligny, Siliștea, Tortoman, Topalu, Vulturu.


Valoarea totală estimată a contractelor este de 148.087.662 lei, pe o durată de 5 ani.
 

Citește și:

Licitația privind salubrizarea localităților județului Constanța intră în faza de evaluare a ofertelor. Trei operatori s-au înscris la licitație

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii