Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:11 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesiune la Constanța a Sfinților Dobrogeni, în prima zi a anului bisericesc! Traseul pe care se va merge (FOTO+VIDEO)

ro

01 Sep, 2024 08:48 1197 Marime text
 Imagine de la eveniment, foto: ZIUA de Constanța Duminică, 1 septembrie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit). Cu acest prilej, de la ora 17.00, Arhiepiscopia Tomisului organizează o procesiune de cinstire a Sfântul Dionisie cel Smerit și a tuturor Sfinților Dobrogeni. 

Vor fi purtate în procesiune moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip (aduse de la mănăstirea Cocoș), moaștele Sfinților de la Adamclisi (de la mănăstirea „Sf. Ap. Filip”,  Adamclisi), moaștele Sfinților Dasie și Emilian de la Durostorum (de la mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”, Lipnița) și moaștele Sfinților Epictet și Astion (de la Catedrala arhiepiscopală din Constanța).
Imagine de la eveniment, foto: ZIUA de Constanța
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu cler și credincioși, vor merge în procesiune pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” - bdul. Regina Elisabeta, stânga la Comandament - Remus Opreanu – str. Revoluției 1989 – M. Aurelius – str. Aristide Karatzali (popas de rugăciune la biserica Greacă) – str. Mircea cel Bătrân (popas de rugăciune în parcarea de la Biblioteca Județeană) – stânga bdul. Mamaia – stânga str. Răscoalei (popas de rugăciune în curtea Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”) - stânga bdul. Ferdinand – dreapta Tomis (popas de rugăciune la Prefectură) cu traversare la statuia Lupoaică, înainte până la Colegiul Național „Mihai Eminescu” (popas de rugăciune), stânga str. Sulmona – dreapta Marcus Aurelius – str. Revoluției din 1989 – dreapta Crângului – stânga str. Arhiepiscopiei – oprire la Catedrală

„Vor fi înălțate rugăciuni pentru pace în țară și unitatea românilor, pentru cei bolnavi, pentru ca Dumnezeu să le dăruiască profesorilor și elevilor duhul înţelepciunii și luminarea minții. 
Procesiunea este o mărturisire a credinței noastre ortodoxe, este o recunoaștere a sfințeniei celor ce au pătimit pe pământul Dobrogei (Sciția Minor), mărturisindu-L pe Dumnezeu.
Participarea la această procesiune este cel mai frumos gest creștinesc prin care le putem arăta copiilor și tinerilor adevăratele valori spirituale ale neamului nostru“ - au mai precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.




Citește și: 

Procesiune la Constanța a Sfinților Dobrogeni în prima zi a anului bisericesc! Pe ce traseu se va merge
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii