Procesul civil al lui Donald Trump va dura trei luni. Este acuzat de fraudă
Procesul civil al lui Donald Trump va dura trei luni. Este acuzat de fraudă
09 Sep, 2023 08:50
ZIUA de Constanta
937
Marime text
- Înaintea acestui proces civil, procurorul general al statului New York (echivalentul ministrului regional al justiţiei), Letitia James, a transmis din nou vineri instanţei supreme locale sute de pagini de documente de acuzare împotriva lui Donald Trump şi a doi dintre fiii săi, Donald Jr şi Eric.
Procesul civil pentru fraudă al lui Donald Trump şi al fiilor săi va dura trei luni, din octombrie până la Crăciun, fostul preşedinte al Statelor Unite fiind acuzat de justiţia statului New York că şi-a „umflat“ patrimoniul cu miliarde de dolari între 2011 şi 2021, notează Agerpres.
Un judecător de la un tribunal din New York a stabilit deja că acest proces fără juriu va începe pe 2 octombrie la Manhattan. Într-un ordin dat publicităţii vineri, el a precizat că dezbaterile se vor prelungi până pe 22 decembrie, cu puţin timp înaintea primelor primare ale Partidului Republican, pe 15 ianuarie în Iowa (centru). Donald Trump, care visează să revină la Casa Albă, este favorit.
Audierile preliminare sunt programate să aibă loc la sfârşitul lui septembrie.
Înaintea acestui proces civil, procurorul general al statului New York (echivalentul ministrului regional al justiţiei), Letitia James, a transmis din nou vineri instanţei supreme locale sute de pagini de documente de acuzare împotriva lui Donald Trump şi a doi dintre fiii săi, Donald Jr şi Eric.
Aceasta pentru a susţine plângerea pe care magistratul a depus-o în septembrie 2022 pentru a cere în numele statului daune în valoare de 250 de milioane de dolari de la Trump, fiii săi şi grupul lor familial Trump Organization pentru fraudă fiscală şi financiară.
Acest procuror, ales din Partidul Democrat, îl acuză pe miliardarul republican şi pe copiii săi că au manipulat „în mod deliberat“ - în sus şi în jos - evaluările activelor grupului - cluburi de golf, hoteluri de lux şi alte proprietăţi - pentru a obţine împrumuturi mai avantajoase de la bănci sau reducerea impozitelor.
Potrivit documentelor judiciare dezvăluite pe 30 august de procurorul James, Trump este suspectat că a „umflat în mod fals valoarea activelor sale cu miliarde de dolari" în fiecare an între 2011 şi 2021 - inclusiv când era preşedinte din 2017 până în 2021. Aceste variaţii erau atunci estimate la "între 17% şi 39%, sau între 812 milioane dolari şi 2,2 miliarde dolari“ în fiecare an.
Într-o nouă estimare „prudentă“ dezvăluită vineri de biroul procurorului general, supraevaluarea patrimoniului lui Trump se ridică mai repede la „între 1,9 miliarde de dolari şi 3,6 miliarde de dolari pe an".
Fostul preşedinte a denunţat în repetate rânduri un dosar „ridicol" condus de un magistrat afro-american „rasist“.
Citește și:
Fotografia judiciară a fostului preşedinte american Donald Trump, dată publicității
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii