Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurori pensionați și generali înaintați în grad Decrete semnate azi de președintele României

ro

29 Jun, 2020 15:32 2024 Marime text

•    Generalul de brigadă cu o stea Dinu Leonardo a fost înaintat în gradul de general-maior cu două stele, la trecerea în rezervă

Magistrații Ilarie Adinel Dan, de la Parchetul Tribunalului Arad, colonelul magistrat Marius Felician Olteanu, de la Parchetul Militar al Curții Militare de Apel București, dar și procurorul Elena Cerasela Ungureanu, de la Parchetul Tribunalului Brașov – toți vor ieși la pensie. Decretele privind eliberarea din funcție prin pensionare au fost semnate azi de președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, șeful statului a semnat și decretul privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Dinu Leonardo din Ministerul Apărării Naționale – la data de 31 iulie 2020.

Iată lista oficial a decretelor semnate astăzi de președintele Klaus Iohannis, pusă la dispoziție de Administrația Prezidențială:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 29 iunie a.c., următoarele decrete:
    Decret pentru promulgarea Legii privind acceptarea amendamentelor adoptate la cea de-a 12-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Interguvernamentale privind transporturile internaționale feroviare (OTIF), desfășurată la Berna în perioada 29-30 septembrie 2015, la Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) şi anexele D (CUV), F (APTU) şi G (ATMF), semnată la Berna, la 9 mai 1980 (PL-x 16/17.02.2020);
    Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea celui de-al șaselea Protocol adițional, semnat la Skopje, la 12 iunie 2019, la Acordul privind Forța Multinațională de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Skopje, la 26 septembrie 1998 (PL-x 8/03.02.2020);
    Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, delegat în funcția de procuror șef al Secției de urmărire penală a acestei unități de parchet a domnului Ilarie-Adinel Dan – pensionare, la data de 1 iulie 2020;
    Decret privind eliberarea din funcția de procuror militar în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, delegat în funcția de procuror șef al Secției de urmărire penală a acestei unități de parchet a domnului colonel magistrat Marius-Felician Olteanu – pensionare, la data de 15 iulie 2020;
    Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a doamnei Elena Cerasela Ungureanu – pensionare;

    Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Dinu Leonardo din Ministerul Apărării Naționale – la data de 31 iulie 2020.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii