Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:57 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii de la Telecom au declarat război produselor etnobotanice

ro

01 Mar, 2011 00:00 2482 Marime text
Liceul_de_Telecomunicatii.jpgÎn perioada 21 - 25 februarie, Grupul Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii din municipiul Constanţa a găzduit lectoratele semestriale cu părinţii tuturor elevilor.

Organizate pe nivele şi pe ani de studii, aceste reuniuni au avut menirea să pună în discuţie o serie de probleme cu care se confruntă învăţământul românesc, în contextul intrării în vigoare a noii Legi a educaţiei naţionale. Printre problemele aflate pe ordinea de zi a fiecărei întâlniri au fost prezentarea Legii educaţiei naţionale, concluzii privind desfăşurarea procesului instructiv-educativ pe semestrul I al anului şcolar 2010-2011, prezentarea proiectelor europene, dar şi oportunităţi privind dobândirea de competenţe suplimentare de către elevi prin cursurile organizate în şcoala. La întâlniri au participat şi reprezentanţi ai Secţiei 3 Poliţie şi ai agenţilor economici cu care şcoala are relaţii de parteneriat. "Lectoratele semestriale pe care noi le-am organizat de foarte multă vreme au devenit o tradiţie şi un prilej de dezbatere, prin care părinţii sunt ţinuţi la curent cu politica şcolii şi cu perspectivele pe care putem să le oferim elevilor. Nu este un secret faptul că şcoală românească este supusă unei presiuni suplimentare în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi mentală a elevilor din cauza magazinelor de vise şi, împreună, căutăm soluţii pentru a preîntâmpina fenomenele produse de consumul de etnobotanice de către tineri", a declarat Gheorghe Gavrilă, directorul liceului. Părinţii au numai cuvinte de laudă despre unitatea şcolară. "Sunt mulţumită de politica promovată de şcoală şi de implicarea conducerii şi a cadrelor didactice pentru pregătirea pentru viată a elevilor. Susţinerea şcolii de către părinţi trebuie să depăşească nivelul declarativ. Conduc Asociaţia Părinţilor de aproape patru ani şi mi-am dat seama cât de important este ca părinţii să susţină iniţiativele cadrelor didactice privind pregătirea copiilor noştri", a precizat Iliana Costescu, preşedinta Asociaţiei de Părinţi. "Suntem Şcoală Europeană şi dorim să ne onorăm acest statut, considerând că ceea ce investim se va vedea în viitorii noştri absolvenţi", a conchis directorul Gavrilă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii