Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii stau acasa in noiembrie si decembrie

ro

24 Nov, 2009 02:13 1456 Marime text
Cele şase zile fără plată se acordă cadrelor didactice pe 30 noiembrie şi în intervalul 14 - 18 decembrie, când elevii sunt deja în vacanţă.

La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a trimis şi către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa (ISJ) a treia notă privind aplicarea prevederilor articolului zece din Legea nr. 329/2009 salariaţilor din învăţământ.

Astfel, pentru diminuarea cheltuielilor de personal din lunile noiembrie şi decembrie 2009, se acordă tuturor profesorilor zile libere fără plată pe 30 noiembrie şi în intervalul 14 - 18 decembrie.

Această decizie a fost luată ca urmare a consultărilor formale şi informale care au avut loc, în ultima perioadă, cu reprezentanţi ai sindicatelor, cadre didactice, părinţi şi autorităţi locale.

MECI mai precizează în ultima notă că inspectoratele şcolare judeţene se vor asigura atât de informarea conducerii unităţi1or de învăţământ şi de punerea în aplicare a deciziei, precum şi de programul pentru recuperarea materiei.

Inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, Elena Buhaiev, a declarat că, deocamdată, decizia de a se acorda zilele libere pe 30 noiembrie şi 14 - 18 decembrie „rămâne bătută în cuie" şi că urmează ca fiecare şcoală din teritoriu să vină la ISJ cu propuneri pentru recuperarea orelor şi materiei pierdute.

De asemenea, Elena Buhaiev a mai precizat că reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa nu au contactat ISJ Constanţa, după ce a venit de la minister ultima notă, pentru a-şi exprima eventualele nemulţumiri.

Sindicatul nu acceptă nicio diminuare a salariilor

Chiar dacă la nivelul judeţului Constanţa sindicaliştii încă nu şi-au făcut auzită vocea, totuşi, ieri, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi-au exprimat nemulţumirea şi au „somat" MECI să renunţe la decizia de a-i trimite în zile libere, neplătite, pe profesori.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită MECI să recunoască faptul că este realizată diminuarea cheltuielilor prevăzute la art. 10 din Legea 329 şi somează conducerea acestuia să informeze conducătorii unităţilor de învăţământ că această lege este deja aplicată, nefiind necesară dispunerea altor măsuri", se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele FSLI, Aurel Cornea.

La această concluzie au ajuns după ce au cumulat toate măsurile de „austeritate bugetară" în învăţământ, efectuate anul acesta prin reduceri de posturi şi personal, neaplicarea legii privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, anularea premiului de 2% şi neplata orelor suplimentare pentru lunile noiembrie şi decembrie 2009, rectificări bugetare negative, dispuse de Guvernul României, neplata orelor de educaţie fizică în învăţământul primar efectuate de învăţătorul clasei, precum şi nerespectarea, după cum au precizat reprezentanţii FSLI, a mai multor articole privind statutul personalului didactic.

În plus, FSLI este de părere că notele emise de MECI, pe lângă faptul că sunt contradictorii, sunt şi ilegale, deoarece încalcă prevederile articolului 78 din Constituţia României, având în vedere că reducerea cheltuielilor de personal se face începând cu data de 1 noiembrie, în condiţiile în care Legea 329 a intrat în vigoare în data de 12 noiembrie. În plus, conţinutul notelor nu respectă ansamblul dispoziţiilor art. 10 din Legea 329/2009, deoarece MECI se substituie conducătorului instituţiei publice, adică directorului şi inspectorului şcolar general. Mai mult, nu s-a obţinut acordul salariaţilor, nu au fost consultate organizaţiile sindicale, încalcă dispoziţiile articolului zece din Legea 329/2009, în sensul că nu pot fi acordate mai mult de patru zile libere, neplătite, într-o lună, şi nu respectă dispoziţiile Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii