Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:07 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoze hidrologice pentru iunie. Debitul Dunării, în creştere săptămâna viitoare

ro

02 Jun, 2024 12:16 726 Marime text
foto: Pixabay
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 6.000 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iunie (6.400 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 1 - 8 iunie 2024.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima partea intervalului în scădere pe sectorul Gruia - Corabia şi în creştere pe sectorul Tr. Măgurele - Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în creştere pe sectorul Gruia - Giurgiu şi relativ staţionare pe sectorul Olteniţa - Tulcea.

În ultimele 24 de ore, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 5.100 mc/s, iar în aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere la Gruia şi pe sectorul Bechet - Tulcea şi în scădere la Calafat.



Hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 6.000 mc/s pentru iunie

Pentru luna iunie, hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 6.000 mc/s şi unul minim de 4.400 mc/s.

În ceea ce priveşte râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, exceptând către mijlocul intervalului de prognoză, râurile din vestul şi sudul ţării unde vor fi în creştere datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării.

"Pe toată durata intervalului sunt posibile scurgeri importante pe versanţi torenţi, pâraie, cu formarea de viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri semnificative de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, datorită precipitaţiilor torenţiale, sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ, prognozate şi propagării, cu probabilitate mai mare, în prima parte a intervalului pe râurile din sud - vestul şi sudul ţării, iar partea a doua a intervalului probabilitatea fiind mai mare pe râurile den vestul şi nord - vestul ţării", potrivit hidrologilor.

În prognoza trimestrială emisă de ANM, în luna iunie 2024, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din normalele lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava şi pe cursurile superioare ale Jiului, Bistriţei şi Prutului. Pe celelalte râuri regimul hidrologic va avea valori cuprinse între 30-50% din normalele lunare, mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Rm.Sărat, Putna, Trotuş, Moldova, Suceava, Bârlad, în bazinul mijlociu şi inferior al Bistriţei, pe cursul Siretului şi pe afluenţii Prutului.



În luna iunie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi

În luna iunie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal şi munte, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial specifice acestei luni şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de nord a ţării, avertizează hidrologii.



Citește și:


Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe DunărePoliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)


Sursa: Agerpres.ro 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii