Programul de reabilitare a tramei stradale din Eforie continua si in 2010
Programul de reabilitare a tramei stradale din Eforie continua si in 2010Potrivit graficului întocmit, lucrările au continuat în 2009 cu asfaltarea unei suprafeţe de patru kilometri de drum de pe faleza din Eforie Nord şi a străzilor Dorobanţilor şi Tudor Vladimirescu, până la intersecţia cu Drumul Naţional 39, care duce spre Mangalia.
De asemenea, s-au mai îmbrăcat şi câteva străzi, însumând şapte kilometri: Gheorghe Doja, Alexandru Lăpuşneanu, Decebal, Bucegi, Spiru Haret, aleea Perla Marii, Brizei, Dunării, Gării, Ştefan cel Mare, 23 August, Ion Creangă, Câmpului, N. Filipescu, Mugurilor. Potrivit proiectului, s-au mai pavat şi reparat trotuarele cu pavele, dale şi covor asfaltic pe străzile Ştefan cel Mare, N. Bălcescu, Victoriei - Eforie Nord şi aleile de la Cazinou, din Eforie Sud. La solicitarea cadrelor didactice şi a elevilor, s-a refăcut şi terenul de sport al Şcolii Generale din Eforie Nord. Aşa cum a făcut în 2007, autoritatea locală a utilizat materialul obţinut din frezarea asfaltului pentru pietruirea drumurilor de pământ, în scopul evitării murdăririi străzilor de maşinile care ies din cartierele aflate în construcţie.
Valoarea investiţiilor realizate în primii doi ani de derulare a programului este de aproximativ 20 de milioane de lei.
Programul de reabilitare a tramei stradale va continua şi în 2010 cu repavarea trotuarelor şi reabilitarea străzilor rămase neasfaltate. Primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, a precizat că prioritizarea execuţiei lucrărilor de reabilitare a tramei stradale a fost realizată în urma consultării locuitorilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- fara nume 04 Nov, 2009 18:37 minciuni gogonate banii i-a pierdut brailoiu prin procese si au ajuns la duca jifcu popescu banii vostrii dragi contribuabili care va rupeti picioarele pe trotuarele vechi de pe vremea lui movila saracu in rest minciuni imbogatiti din senin si mafie multa sa fiti blestemati natarailor voi si familiile voastre indopate voi care nu stiti ce inseamna sa nu ai siguranta zilei de maine voi care va alegeti sefii si sefutii dupa nevoile voastre rusine trezitiva amarati ai eforiei