Proiect de lege Căsătoriile cu minori de peste 16 ani ar putea fi interzise în România. Iată de ce! (document)
Proiect de lege: Căsătoriile cu minori de peste 16 ani ar putea fi interzise în România. Iată de ce! (document)
20 Dec, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1970
Marime text
Un proiect legislativ a fost depus la Senat şi înregistrat pentru dezbatere, în data de 17 decembrie 2019, şi presupune interzicerea căsătoriilor pentru tinerii sub 18 ani. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, a fost iniţiată de către deputatul independent Bîzgan-Gayral Oana-Mioara.
„Căsătoria minorilor reprezintă o violare a dreptului omului întrucât, în cele mai multe cazuri, nu se ţine cont de consimţământul acestora înainte de încheierea, dar şi consumarea uniunii”, se precizează în textul motivaţional. Partenerului minor îi este încălcat dreptul la consimţământul liber, dat fiind faptul că nu a ajuns la vârsta considerată necesară pentru dezvoltarea completă, la care dobândeşte de altfel şi capacitate deplină de exerciţiu, adică la 18 ani.
Minorul nu are capacitatea potrivită pentru a lua o decizie responsabilă şi în completă cunoştinţă de cauză, cu privire la alegerea partenerului şi referitor la implicaţiile şi efectele unui mariaj, cu ar fi sarcina, naşterea, gestiunea responsabilităţilor familiale etc. Deşi nici băieţii nu sunt feriţi de acest fenomen, realitatea arată că fetele sunt vizate într-un număr considerabil mai mare de căsătoriile precoce, evenimente ce le compromit dezvoltarea fizică, emoţională, educaţională, socială şi economică.
În România, vârsta matrimonială stabilită prin Noul Cod Civil este de 18 ani, dar legiuitorul a instituit o excepţie prin intermediul căreia minorii de 16 ani au posibilitatea să se căsătorească dacă îndeplinesc anumite condiţii. În perioada 2007-2016, conform Eurostat, au fost înregistrate aproximativ 100.000 de naşteri la minore. În ceea ce priveşte numărul naşterilor în cadrul căsătoriei la minori, în intervalul de timp 2007-2016, la grupele de vârstă de 16 şi 17 ani, s-au înregistrat un număr de 4.232 (Eurostat), dar tabloul nu este complet din lipsă de colectare a datelor.
La recensământul din 2011, 2.082 de minore cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani se aflau la prima căsătorie, mai mult de jumătate dintre acestea dând naştere la cel puţin un copil (1.137 de copii născuţi vii). De asemenea, la aceeaşi categorie de vârstă s-au înregistrat un număr de 1.059 de situaţii în care soţiile minore nu au născut copii vii.
Finalitatea urmărită de proiectul de lege este de a pune în aplicare recomandările ONU realizate prin intermediul Comitetelor CEDAW şi Committee on the Rights of the Child şi anume modificarea legislaţiei în vederea eliminării excepţiei de la vârsta matrimonială de 18 ani, pentru încheierea unei căsătorii. Astfel, nu vor mai fi permise căsătoriile la vârsta de 16 ani, în baza unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă.
Citeşte şi:
Opoziţii la căsătorie. Ce rişti dacă nu eşti sincer când completezi declaraţia de căsătorie. Au fost cazuri la Constanţa?
Dacă dragoste nu e.. Publicaţie de căsătorie de Cartea Recordurilor la Starea Civilă Constanţa. Vezi vârsta mirilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii