Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de lege Probele de la Evaluarea naţională şi Bacalaureat se vor putea înlocui cu echivalarea mediilor

ro

27 Jul, 2020 19:37 1528 Marime text

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, astăzi, un proiect de lege care prevede că, prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă şi de efectele generate de acestea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele de la Evaluarea naţională şi Bacalaureat cu echivalarea mediilor.

"Prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă, precum şi de consecinţele/efectele generate de acestea asupra sistemului de învăţământ pe termen scurt, mediu şi lung, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele expres stipulate prin echivalarea cu mediile obţinute şi rezultate din promovarea claselor V - VIII pentru fiecare candidat sau cu orice formă care să aibă la bază calculul mediilor rezultate din promovarea claselor V - VIII, pentru fiecare candidat, ori să aibă la bază calculul mediilor obţinute la disciplinele specifice pentru care sunt stabilite probe (...), prin aplicarea unei metodologii elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării", prevede în ceea ce priveşte Evaluarea naţională proiectul iniţiat de deputatul PMP Petru Movilă.

Proiectul care modifică şi completează Legea educaţiei naţionale prevede aceleaşi măsuri şi în cazul examenului de Bacalaureat.

"Prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă, precum şi de consecinţele/efectele generate de acestea supra sistemului de învăţământ pe termen scurt, mediu şi lung, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele expres stipulate prin echivalarea cu mediile obţinute şi rezultate din promovarea claselor IX - XII pentru fiecare candidat sau cu orice formă care să aibă la bază calculul mediilor rezultate din promovarea claselor IX - XII, pentru fiecare candidat, ori să aibă la bază calculul mediilor obţinute la disciplinele specifice pentru care sunt stabilite probe (...), prin aplicarea unei metodologii elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării", stipulează iniţiativa legislativă.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul având decizia finală. Iniţial termenul de adoptare tacită era stabilit pentru 3 septembrie, însă acesta a fost modificat pentru 3 iulie. Comisia de specialitate a Camerei întocmise un raport de respingere pentru acest proiect. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii