Proiect Legea sănătății va fi schimbată radical! Persoanele neasigurate se vor putea înscrie la medicii de familie
Proiect: Legea sănătății va fi schimbată radical! Persoanele neasigurate se vor putea înscrie la medicii
01 Sep, 2022 07:10
ZIUA de Constanta
4275
Marime text
Legea sănătății va fi schimbată semnificativ în următoarea perioadă, conform unui proiect de ordonanță adoptat în cadrul ședinței a Guvernului de la finalul lunii august. Una dintre cele mai importante schimbări propuse vizează modificarea pachetului minimal de servicii care se acordă persoanelor neasigurate, care va fi completat cu serviciile medicale acordate de medicii de familie. Mai precis, persoanele neasigurate vor putea beneficia de asistenţa medicală primară în cabinetele medicilor de familie.
Viitoarea ordonanță va produce schimbări la pachetul minimal de servicii care se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat, prevăzut de Legea nr. 95/2006, şi îl va completa cu servicii medicale în asistența medicală primară acordate de medicii de familie.
În acest mod se va face, potrivit notei de fundamentare a proiectului, „alinierea cu pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară acordat persoanelor asigurate”.
Mai exact, când vine vorba despre cei care nu sunt asigurați, serviciile medicale în asistența medicală primară cuprinse în pachetul minimal de servicii vor fi aceleași cu cele cuprinse în pachetul de servicii de bază, cu excepția serviciilor adiționale şi a unora dintre activităţile de suport. Aceste servicii vor fi stabilite prin contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia.
Pentru a putea beneficia de aceste noi servicii medicale în asistența medicală primară, persoanele care nu pot face dovada calității de asigurat vor avea obligația să se înscrie, de la data intrării în vigoare a măsurii, pe lista unui medic de familie.
Pe de altă parte, persoanele neasigurate, dar care sunt înscrise pe lista unui medic de familie, vor trebui să se reînscrie pe lista aceluiași medic de familie sau a unui alt medic de familie, în mod liber ales, după cum scrie în proiect.
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat înscrise pe lista unui medic de familie vor putea să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin șase luni de la data înscrierii pe lista acestuia.
Potrivit notei de fundamentare, “astfel, cel puţin 2 milioane de persoane neasigurate vor fi înregistrate la furnizorii de asistenţă medicală primară (medicii de familie) pentru a beneficia de pachetul minimal de servicii în asistenţa medicală primară”.
În prezent, după cum apare în Legea 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevăzut de prezenta lege, și de alocația de hrană astfel cum a fost stabilită.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii