Proiectele lui Mihai Petre au trecut Denumirile teatrului „Jean Constantin" si stadionul „Mihai Naca", avizate
Proiectele lui Mihai Petre au trecut: Denumirile teatrului „Jean Constantin" si stadionul „Mihai Naca", avizateAcestea fac referire la schimbarea denumirii Teatrului de Stat Constanţa în Teatrul de Stat „Jean Constantin" Constanţa, în cinstea marelui maestru, şi atribuirea denumirii „Mihai Naca" Stadionului de rugby din Str. Primăverii nr. 2 Constanţa, ca o recunoaştere a memoriei celui mai titrat antrenor de rugby constănţean.
Cele două hotărâri au primit patru voturi pentru şi unul împotrivă. Aşa cum ne-a declarat preşedinta comisiei, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de artă, avizul comisiei este unul consultativ, decizia finală aparţinând aleşilor judeţeni care urmează a vota proiectul în şedinţa de Consiliu Judeţean de astăzi. Comisia este constituită din cinci persoane - Doina Păuleanu (director Muzeul de Artă), Virgil Coman (director Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale), Virgil Dumitru (Inspectoratul Şcolar Judeţean), Maria Magiru (consilier judeţean) şi Stoica Lascu.
Reamintim faptul că cele două proiecte de hotărâre avizate, care se află pe convocatorul şedinţei CJC de astăzi, aparţin consilierului judeţean democrat-liberal Mihai Petre.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp