Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:42 04 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul de buget al MApN pentru 2025 a fost aprobat în Parlament

ro

04 Feb, 2025 16:10 175 Marime text







Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a prezentat marți, 4 februarie 2025, membrilor comisiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională ale Senatului și Camerei Deputaților, reunite în ședință comună la Palatul Parlamentului, bugetul propus pentru MApN în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025, potrivit unui comunicat al MApN.


Angel Tîlvăr a arătat, în intervenția sa, că „bugetul MApN proiectat pentru anul 2025 este mai mare decât cel de anul trecut, fiind elaborat în contextul prudent şi echilibrat rezultat din Planul Fiscal agreat de Guvernul României cu Comisia Europeană, care prevede un complex de măsuri în vederea reducerii deficitului bugetar la un nivel sustenabil”.

Ministrul apărării naționale a subliniat că execuția bugetară din anul precedent s-a situat foarte aproape de 100 la sută, ceea ce a demonstrat capacitatea instituției de a administra eficient resursele alocate.
 
„Este al nouălea an consecutiv în care România alocă minimum 2 la sută din PIB pentru apărare și în care peste 30 la sută din bugetul MApN este destinat înzestrării. De asemenea, este un buget care ține cont de situația de securitate din proximitatea României și de apartenența țării noastre la structurile aliate ale NATO și la misiunile UE”, a declarat Angel Tîlvăr.


În cifre, MApN va avea alocată, prin prevederile proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2025, suma de 42,755 mld. lei (2,24 % din PIB), din care 37,121 mld. lei (1,94 % din PIB) la sursele de finanțare „Buget de stat” și „Credite externe”.
 
Din bugetul total repartizat, fonduri în cuantum de 13,791 mld. lei (32,25%) sunt planificate pentru achiziția de echipamente majore cu destinație militară. Art. 39 al proiectului de lege amintit prevede alocarea pentru apărare a creditelor bugetare reprezentând maximum 2,5 % din produsul intern brut, în funcţie de stadiul derulării programelor de înzestrare ale Ministerul Apărării Naţionale.


Ministrul a arătat că bugetul prezentat spre adoptare Parlamentului permite MApN onorarea obligațiilor asumate de România la organizațiile internaționale (bugetele comune NATO, NSPA etc.), precum și finanțarea în condiții corespunzătoare a misiunilor Armatei României, inclusiv susținerea unor efective semnificative în teatrele de operații din Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Lituania, Republica Centrafricană și Marea Mediterană, sub egida NATO și a UE.



Cheltuielile de personal (inclusiv plata pensiilor militare și a indemnizațiilor prevăzute în proiectul de buget la Titlul IX-Asistență socială) au fost dimensionate corespunzător și acoperă toate nevoile din acest punct de vedere, a mai spus Angel Tîlvăr.
 
 În context, ministrul a subliniat că, în baza unui complex de măsuri destinate creșterii capacității de retenție la nivelul personalului încadrat și a atractivității profesiei militare, MApN a înregistrat, în anul 2024, un sold pozitiv la nivelul raportului intrări-ieşiri în/din sistem, de peste 6.400 de persoane (militari și personal civil).

Referitor la prioritățile anului 2025 în domeniul achizițiilor de tehnică militară modernă, ministrul Tîlvăr a amintit sistemele de rachete antiaeriene cu bătaie scurtă și foarte scurtă SHORAD/VSHORAD, „Maşina de luptă a infanteriei pe şenile” (MLI), „Sistem de armament individual tip NATO”, sistemele moderne de comandă-control pentru eșaloane de tip batalion, brigadă și divizie (C4I cu capabilități ISTAR), „Transportor blindat pentru trupe – Etapa a II-a”, navele de patrulare maritimă și modernizarea fregatelor T22R.

În acest sens, a fost precizat că proiecția alocărilor bugetare pentru perioada 2025-2028 va asigura cadrul pentru un ritm susținut al modernizării Armatei României, atât în ceea ce privește achizițiile de echipamente militare, cât și a infrastructurii (inclusiv cea medicală și de învățământ).

Angel Tîlvăr a subliniat preocuparea permanentă a instituției pentru a angrena la maximum posibil industria națională de apărare – atât cea cu capital majoritar de stat, cât și cu capital privat în derularea programelor de înzestrare cu tehnică și armament de ultimă generație.

„Toate programele de achiziție inițiate de MApN, precum și cele care sunt în pregătire, sunt aliniate prevederilor OUG nr. 124/2023 privind derularea operațiunilor de cooperare tehnologică şi industrială în domeniile apărării şi securităţii, ceea ce creează premisele pentru implicarea operatorilor economici din industria națională de apărare în cadrul principalelor programe de înzestrare derulate de Ministerul Apărării Naționale”, a arătat ministrul Angel Tîlvăr.



 
Citește și
Decorarea Drapelului de Luptă al Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”
 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii