Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:04 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul „În spatele ușilor închise“ a ajuns la final. S-au creat legături între cei care și-au trăit copilăria în vremuri de război și tinerii de azi

ro

03 Mar, 2022 17:22 1126 Marime text
La 1 martie 2022, proiectul „În spatele ușilor închise“ a ajuns la final, după 3 ani de cooperare fructuoasă între parteneri. Proiectul a adus în atenția tinerilor europeni poveștile de viaţă ale celor care și-au trăit copilăria în Europa în timpul războiului sau sub regimurile totalitare ale secolului al XX-lea, în acest fel păstrând vie memoria acelor evenimente, informează reprezentanții Fundației Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. 

„În spatele ușilor închise“ este un proiect finanțat prin programul Europa pentru cetățeni (apelul la proiecte Memoria Europeană 2019) și a fost derulat prin parteneriatul dintre 4 organizații din Italia, Bosnia şi Herțegovina, România și Republica Cehă.

„Scopul proiectului este acela de a îndemna tinerii din cele patru ţări – Bosnia şi Herţegovina, România, Italia şi Cehia – să reflecteze asupra modului în care regimurile totalitare şi conflictele armate din Europa au afectat viaţa copiilor, pentru a realiza cât de brutale au fost aceste sisteme, pentru a înţelege şi aprecia beneficiile şi drepturile pe care le oferă o Europă non-beligerantă şi democratică, dar şi pentru a comemora şi a transmite mai departe poveştile de viaţă ale victimelor.
Prin munca depusă în cadrul proiectului s-au creat legături între cei care și-au trăit copilăria în vremuri de război sau sub regimuri totalitare și tinerii de azi. Scopul a fost de a stimula tinerele generații să reflecteze și să își îmbunătățească cunoștințele despre istoria Europei, făcându-i să empatizeze cu victimele și îmbogățindu-le cunoștințele pornind de la aceste povești de viață“ - au transmis reprezentanții Fundației Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. .

Pentru atingerea acestor obiective, organizațiile partenere au implementat următoarele activități:
  • Colectarea, din fiecare ţară implicată, de mărturii din propria experienţă a unor oameni obişnuiţi care şi-au trăit copilăria în timpul regimurilor totalitare sau în vremuri de război;
  • Implementarea de acţiuni de tip „Solidarizare prin istorie”, prin implicarea unor participanţi tineri (elevi), care „adoptă” poveşti ale unor persoane, pe care apoi le aprofundează prin cercetare;
  • 6 întâlniri între elevi şi martori (persoane a căror copilărie a fost afectată de comunism – în România şi Cehia, de fascism – în Italia şi de război civil – în Bosnia şi Herţegovina);
  • Organizarea de evenimente publice precum citirea de poveşti de viaţă ale unor persoane care au avut de suferit sau vizitarea de locuri care au marcat viaţa martorilor. 
În cadrul proiectului au fost realizate:
  • Un e-book cu poveștile martorilor (persoane a căror copilărie a fost afectată de comunism – în România şi Cehia, de fascism – în Italia şi de război civil – în Bosnia şi Herţegovina);
  • Un proiect video ilustrând activitățile „Solidarizare prin istorie” care au fost implementate în cadrul proiectului;
  • Un proiect video conținând interviuri cu martori implicați în proiect, alături de fotografii și alte materiale.

Din cauza pandemiei de Covid-19, proiectul „În spatele ușilor închise“ s-a desfășurat în condiții speciale. Circumstanțele fără precedent au făcut ca implementarea proiectului să sufere modificări semnificative, cele mai multe evenimente desfăşurându-se în mediul online.

Totuși, aceste circumstanțe speciale nu au reprezentat o piedică pentru parteneri în desfăşurarea activităţilor şi în îndeplinirea obiectivelor proiectului.

„Rezultatele proiectului sunt disponibile pe site-ul W-Child şi pe site-urile organizaţiilor partenere și au fost difuzate către 50 de școli din fiecare țară împlicată în proiect, pentru ca informațiile să ajungă la cât mai mulți tineri, popularizând poveștile de viaţă ale martorilor și păstrând vie memoria celor a căror copilărie a fost marcată de războaie sau de regimurile totalitare“ - au mai precizat reprezentanții Fundației Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. 
 

Informații despre proiect şi despre activităţile desfăşurate în cadrul acestuia sunt disponibile pe paginile:
https://warchildhood.org/w-child-eu/
https://www.memorialsighet.ro/category/ro/centrul-de-studii/w-child-project/
 
Parteneri:
War Childhood Museum, Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina
Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Bucureşti - Sighet, România
Associazione Atrium, Forli, Italia

Post Bellum, Praga, Republica Cehă 

Sursa foto: facebook/Fundația Academica Civica
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii