Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:49 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul înființării Spitalului Regional Militar în Constanța, aprobat în Camera Deputaților. MApN îl va construi din fonduri europene și guvernamentale!

ro

27 May, 2020 19:15 4009 Marime text
  • Proiectul inițiat în 2018 de mai mulți parlamentari PSD privind înfințarea unui Spital Regional în Constanța a fost aprobat astăzi în Camera Deputaților
  • Proiectul a fost însă modificat în Comisia de Apărare  a Camerei Deputaților și va fi finanțat din fonduri europene și din fonduri guvernamentale, după cum susține deputatul PNL de Constanța Bogdan Huțucă
  • Spitalul Regional Militar din Constanța urmează să trateze pacienții atât din Dobrogea , cât si din toată regiunea de sud-est a României
  • Proiectul a fost deblocat în Senat la finalul anului trecut
  • Camera Deputaților este cameră decizională 
  • Urmează două zile în care proiectul poate fi contestat, potrivit legii iar apoi acesta își va urma calea și va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis
     
 
Constanța este unul dintre cele mai mari și importante județe ale României, fiind situat într-o poziție strategică din punct de vedere georgrafic, dar și economic. Nevoia unui spital regional se simte de ani de zile.
Proiectul inițiat în 2018, de mai mulți parlamentari PSD, printre care și senatorul Nicolae Moga privind înfințarea unui Spital Regional în Constanța a fost aprobat astăzi în Camera Deputaților.
“Astăzi, în Camera Deputaților , împreună cu ceilalți colegi parlamentari PSD Constanța, am reușit să finalizăm procedurile legislative, pentru construirea unuia dintre cele mai importante spitale regionale din România. Spitalul Regional Militar din Constanța urmează să trateze pacienții atât din Dobrogea , cât si din toată regiunea de sud-est a României”, a anunțat  în această după-amiază, deputatul PSD de Constanța, George Vișan.
Proiectul a fost deblocat în Senat la finalul anului trecut iar între timp a fost modificat în Comisia de Apărare, la intervenția Ministerului Apărării Naționale.
Camera Deputaților este cameră decizională în cazul acestui proiect.
Cu excepția a doi deputați, toți cei prezenți au votat pentru acest proiect, inclusiv deputații constănțeni.
Urmează două zile în care proiectul poate fi contestat, potrivit legii iar apoi acesta își va urma calea și va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Depus în Parlament în 2018, aprobat cu modificări în 2020. Proiectul va fi finanțat de Guvernul României

Proiectul inițiat de PSD a fost însă modificat de Comisia de Apărare a Camerei Deputaților, astfel încât această să poată fi finanțat. Explicații despre aceste modificări a oferit președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.
“Avem un proiect în parlament, fără finanțare, fără posibilitatea accesării de fonduri europene, afectând cei 2% din PIB destinate apărării și cu o sumă de greșeli inventariate de către Consiliul legislativ. PSD s-a grăbit și nu avut răbdare ca acest spital să fie finanțat din legea bugetului în 2012 din bugetul Ministrului Sănătății. Apreciez intervenția MApN în Comisia de Apărare din Camera Deputaților și modul în care au soluționat problema finanțării și a aplicabilității acestei legi. Din acest motiv, PNL a votat forma modificată de Comisia de Apărare, întrucât pentru prima oară acest proiect are șanse de a fi finanțat și realizat de către guvernarea PNL din fonduri europene și alte fonduri guvernamentale” a conchis deputatul PNL, Bogdan Huțucă.





 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Radu 27 May, 2020 22:31 Unde il vor amplasa si in cat timp ? Sau sunt iara si minciuni gogonate ?