Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul privind certificatul verde COVID pe care l-a propus Florin Cîțu este în procedură parlamentară

ro

19 Jan, 2022 15:33 1485 Marime text


Președintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, 19 ianuarie, că singurul proiect legislativ privind certificatul verde COVID aflat în procedură parlamentară este cel pe care l-a depus el.

Acesta a explicat că nu există niciun alt act normativ pe această tema, subiectul nefiind pe ordinea de zi a ședinței Birourilor permanente reunite ale celor două Camere legislative.

„Este în Parlamentul României, este în procedură parlamentară cel pe care l-am depus eu. Altfel, el nu există", a precizat Florin Cîţu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, anterior, că o lege privind introducerea certificatului verde COVID „este tardivă” în acest moment și este în vigoare o ordonanță de urgență privind certificatul verde. 

„Nu a zis nimeni acest lucru. Nu s-a discutat (în ultima şedinţă a coaliţiei - n.r.), am avut discuţii numai pe energie. (...) Cred că am dat zeci de explicaţii în ceea ce priveşte certificatul verde atât eu, cât şi colegii mei, cât şi coaliţia, cât şi ministrul.

Este tardivă o lege cu certificatul verde în acest moment. Este tardivă. Mai mult, ştiu că este o ordonanţă de urgenţă în vigoare în ceea ce priveşte certificatul verde".

Sursa foto: pexels.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii