Propunere de modificare a legislației de mediu, pentru reabilitarea Cetății Histria (FOTO)
Propunere de modificare a legislației de mediu, pentru reabilitarea Cetății Histria (FOTO)Consiliul Județean Constanța a găzduit marți, 14 martie 2023, în Sala Ovală, întâlnirea de lucru a factorilor de decizie din administrația locală și centrală, organizată pentru deblocarea legislativă a unuia dintre cele mai importante proiecte ale Constanței - „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria”.
La eveniment au participat:
- Mihai Lupu – președintele Consiliului Județean Constanța;
- Dan Ștefan Chiru - secretar de stat în cadrul Ministerului mediului, apelor și pădurilor;
- Gabriel Teodosie Marinov – guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD);
- Madlen Șerban – secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO;
- Oana Zaharia – director al Institutului Național al Patrimoniului;
- Cezlin Latif – director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța;
- Ana-Maria Vătămanu – președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța (ADDJC).
Gabriel Teodosie Marinov, guvernatorul Deltei Dunării, a declarat, la rândul său, că soluția cea mai simplă și rapidă de rezolvare a problemei este modificarea, prin OUG, a Legii 82/1993, astfel încât Proiectul „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria” să primească avizul de mediu și să poată demara.„Există dosarul întocmit pentru UNESCO, care cuprinde toate detaliile legate de istoria sitului, de starea lui actuală. Există toate detaliile tehnice privind această zonă. Este foarte important să găsim soluția cea mai bună și cea mai rapidă pentru a demara lucrările de reabilitare a Cetății. Această soluție, așa cum am înțeles argumentele discutate la întâlnirea de astăzi, trebuie să vină prin schimbarea legislației de mediu. Altfel, acest proiect nu poate fi demarat și nu avem nicio alternativă pentru a reabilita unul dintre cele mai importante monumente istorice ale României. Vorbim despre Cetatea Histria, întemeiată în secolul VII î.Hr., atestată drept prima colonie grecească de la Pontul Euxin și, totodată, prima așezare urbană de pe teritoriul actual al României”, a declarat Mihai Lupu, președintele CJC.
Reprezentantul Ministerului mediului, apelor și păturilor, secretarul de stat Dan Ștefan Chiru, a spus, în cadrul întâlnirii de marți, că susține proiectul și că va face toate demersurile, la nivelul administrației centrale, pentru implementarea lui.
Ana-Maria Vătămanu, președintele ADDJC, organizație care, alături de CJC, a realizat demersurile pentru accelerarea găsirii unei soluții legislative, a subliniat: „Acest proiect a fost demarat în anul 2014. Suntem la 9 ani de la acel moment și, până acum, problema legislativă care să ducă la deblocarea proiectului de reabilitare a Cetății Histria nu a fost rezolvată. Am identificat, alături de partenerii noștri de dialog, această cale juridică, de modificare, prin ordonanță de urgență, a legislației de mediu, astfel încât să poată fi obținut avizul de mediu. În perioada următoare, vom face toate demersurile către Ministerul mediului, în acest sens. Este un proiect foarte important. Nu ne mai putem permite să pierdem timp și bani, cu atât mai mult cu cât, în iunie anul acesta, va expira certificatul de urbanism”.
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp