Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:07 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propunere de proiect Creșterea capacității navelor care ajung în zona Sulina, în discuție cu factori de decizie la nivel european

ro

10 Aug, 2022 16:30 1554 Marime text
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, alături de directorul general al Administrației Zonei Libere Sulina Sulina, Dragoș Ioniță, la o ședință de lucru pe tema investițiilor necesare pentru dragarea bazinului și barei Sulina. Întâlnirea a avut loc astăzi, începând cu ora 11.00, la sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea, iar discuțiile au fost purtate cu reprezentanți ai Comisiei Dunării, prezenți la sala de ședințe a Consiliului Județean Tulcea.
 

„Discutăm despre un proiect deosebit de important în prezentul context geopolitic, care poate aduce reale beneficii pe termen lung întregii țări, nu numai acestei zone. Am speranța că AFDJ va rămâne partenerul nostru în aceste demersuri, pe care le întreprindem în vederea implementării unui proiect esențial pe termen lung. Sunt încrezător că toate instituțiile statului ne vor sprijini în totalitate și îmi exprim speranța că, în urma discuțiilor de astăzi, vom reuși să găsim o finalitate  pentru ceea ce ne dorim să facem. Concret, avem două probleme esențiale pe care dorim să le abordăm: decolmatarea barei Sulina pentru mărirea capacității navelor care ajung în această zonă și dragarea, respectiv punerea în valoare a bazinului mare de la Sulina. În acest sens, principalele întrebări sunt: care este sursa de finanțare pentru fiecare obiectiv și în cât timp pot fi accesate sumele necesare?“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, în deschiderea discuțiilor.


În ceea ce privește sursele de finanțare, directorul general al AZL Sulina, Dragoș Ioniță, a vorbit despre trei oportunități: susținere financiară din partea ONG-urilor internaționale (soluția optimă din punct de vedere al timpului necesar pentru implementare), accesarea unor fonduri suplimentare din programele europene (POIM), respectiv sprijin financiar guvernamental, din partea Companiei Naționale de Investiții.

La rândul său, Manfred Seitz, director general al Secretariatului Comisiei Dunării, a vorbit despre susținerea europeană pentru dezvoltarea unui proiect, care își propune să optimizeze traficul în această zonă a lumii, dând asigurări că structurile europene vor fi deschide la propunerile venite dinspre partea românească.

La întâlnirea hibrid au participat, online, Alain Baron (din cadrul Departamentului Mobilitate și Transporturi - Comisia Europeană), Denis Malone (Programul Alimentar Mondial – ONU), respectiv Mark Davis (director regional BERD  pentru România și Bulgaria).
 

Administrația Zonei Libere Sulina propune ca Portul Sulina (mai exact componenta aflată în administrarea sa)  pe baza unor lucrări de investiții, să devina punct suplimentar de transbordare între șlepuri fluviale și nave maritime adecvate pentru exportul de mărfuri agricole și mărfuri generale românești, moldovenești și ucrainene în Africa, Orientul Mijlociu și Asia, iar în cadrul acestuia, în completare, să se asigure și servicii de tip feeder, stabilite în cooperare cu companii de transport fluvial românești și ucrainiene între Portul Sulina și următoarele porturi feeder - Portul Izmail (Ucraina), Portul Reni (Ucraina), Portul Giurgiulești (Moldova), Portul Galați (România) și Portul Brăila (România).
         
De asemenea, Bazinul Maritim aferent portului va putea asigura și condiții optime de adăpost pentru navele maritime aflate în tranzit, mai ales când Bara Sulina este închisă și circulația pe canal este interzisă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii