Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:07 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propunere MAI Vorbeşti la telefon când conduci maşina? Ai putea rămâne fără permis. Amenzile cresc şi de zece ori! (document)

ro

12 Jan, 2019 00:00 2950 Marime text


Ministerul Afacerilor Interne a depus în transparenţă decizională un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Mai exact, este vorba de creşterea amenzii şi a punctelor de penalizare pentru şoferii care vorbesc la telefon când conduc.
 
Conform documentului oficial, se propune creşterea începând cu cel puţin de trei ori valoarea actuală a amenzii, dar şi a punctelor de penalizare. În legislaţia rutieră actuală, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere”. Nerespectarea acestei norme de conduită este sancţionată cu 2-3 puncte amendă şi 2 puncte de penalizare.
 
În nota de fundamentare, aleşii dau exemplul din Franţa, unde, începând cu anul 2019, în situaţia în care conducătorul de autovehicul manevrează telefonul mobil şi încalcă în acelaşi timp o regulă de circulaţie, fapta va fi sancţionată, pe lângă amendă, şi cu suspendarea dreptului de a conduce. În Italia se dezbate o propunere legislativă prin care această conduită urmează să fie sancţionată şi cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă între 2 şi 6 luni.

În perioada 01.01.2016-01.11.2018, la nivel naţional, au fost constatate şi sancţionate 176.339 de încălcări ale normelor referitoare la interzicerea telefonului mobil în timpul mersului, de către conducătorii de autovehicule.
 
Prin proiectul de act normativ se propune interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau a folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redate text, foto sau video.
 
Totodată, se reglementează noua sancţiune de 9-20 de puncte amendă şi 6 puncte de penalizare, pentru săvârşirea de către conducătorul auto, tractor agricol sau forestier ori tramvai a contravenţiei indicate. Dacă se încalcă în acelaşi timp o altă regulă de circulaţie, se poate dispune suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Simulare

 
În prezent, punctul de amendă este de 2-3 puncte. Astfel, un punct de amendă înseamnă 10% din salariul minim pe economie. Punctul de amendă este 190 de lei, asta înseamnă că un şofer care este prins la volan cu telefonul la ureche poate primi o amendă de 380 sau 570 de lei. Conform noii propuneri legislative, amenda va fi cuprinsă între 1.710 lei şi 3.800 de lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii