Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest al pescarilor de la malul Mării Negre! Războiul din Ucraina și returnarea ajutorului primit de la Uniunea Europeană, printre nemulțumiri (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

27 Sep, 2023 11:22 2507 Marime text
Pescarii de la malul Mării Negre protestează astăzi, nemulțumiți că sunt somați să returneze ajutorul Covid primit de la Uniunea Europeană.

Pe lista nemulțumirilor se mai află și problemele cauzate de războiul din Ucraina, în special minele care pun în pericol pescuitul pe mare.

„Astăzi, în acest moment pescuitul din România este în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani. Dacă anii trecuți pescuiam 14-15 mii de tone, anul trecut am pescuit aproximativ 2600 de tone. Am primit ajutorul de Covid, bani trimiși de la Uniunea Europeană, și acum trei luni au trimis  notificare prin care trebuie să dăm banii înapoi. Mai grav este că nu am greșit nimic la accesare, dar a venit o comisie de la Curtea de Conturi, împreună cu reprezentanți ai Direcției Generale de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și au spus că nu trebuia să beneficiem de acest ajutor și trebuie să dăm banii.

7  firme din 18 sunt în executare la ANAF. A venit ANAF și ne-a sechestrat navele. Trebuia să primim ajutor pentru războiul din Ucraina pentru că pescadoarele românești au prins peste 10 mine. Avem o problemă privind navigația, stațiile nu funcționează. Facem un apel către Ministrul Agriculturii să ajute sectorul și să facă ceva pentru noi. De fiecare data am anunțat autoritățile cu privire la minele depistate. Nu i-am mai anunțat oamenii s-au speriat de mine și le-au lăsat acolo. Oamenilor le este frică să iasă pe mare din cauza minelor. Nu mai putem pescui noaptea. Nu mai avem curaj. Situația este foarte gravă“ - a precizat Laurențiu Mirea, președintele Organizației de Pescari de la Marea Neagră.


 
 

Citește și: 

Delta Dunării, sub supravegherea inspectorilor ecologi. Abaterile de la lege, sancționate (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii