Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:16 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Provocari pentru educatie in societatea postmoderna

ro

20 May, 2003 00:00 1097 Marime text

Sesiuni de comunicari pentru profesori

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Scolar Judetean si Casa Corpului Didactic Constanta * Participantii au indeplinit doua functii, cea de evaluatori si de evaluati, folosind o fisa de apreciere # Prin aceasta metoda s-au urmarit o mai mare obiectivitate si transparenta a alegerii primelor trei lucrari din fiecare sectiune

Casa Corpului Didactic, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean, a organizat, in perioada 16-17 mai, sesiunea de comunicari metodico-stiintifice "Colocvii didactice". La acest eveniment au participat mai multe cadre didactice din unitatile scolare ale judetului. Sesiunea a fost organizata pe 28 de sectiuni, dintre care sapte pentru invatamantul preprimar, cinci pentru cel primar, trei pentru istorie, iar restul, pe alte discipline. Manifestarile care au avut loc in aceasta perioada s-au desfasurat in unitati scolare care se afla in stransa colaborare cu Casa Corpului Didactic. Sub genericul "Provocari pentru educatie in societatea postmoderna", aproximativ 300 de cadre didactice au participat cu comunicari avand o tematica diversa si de actualitate, referitoare la educatia permanenta, educatia pentru societatea informationala, demersuri didactice pentru formarea unei personalitati adaptate schimbarii, didactica in viziune transdisciplinara. Pentru prima oara, in acest an, participantii au indeplinit doua functii, cea de evaluatori si de evaluati, folosind o fisa de apreciere. Astfel, prin aceasta metoda s-au urmarit o mai mare obiectivitate si transparenta a alegerii primelor trei lucrari din fiecare sectiune, cu scopul de a finaliza sesiunea cu un Buletin "Colocvii didactice 2003".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii