Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:51 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Psihologii şcolari în grevă din cauza CJC

ro

16 Nov, 2010 00:00 2549 Marime text
cjrae_-_sediu_cjc.jpgMembrii Sindicatului Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) au fost ieri în grevă japoneză. Aceştia au protestat pentru că salariul pe luna octombrie nu le-a fost achitat de către Consiliul Judeţean Constanţa (CJC).

Psihologul Marieta Căescu a explicat, în calitate de lider de sindicat, motivele care i-au împins pe sindicalişti la acest gest. "Decizia grevei japoneze a fost luată de comun acord. S-a ajuns la această metodă de protest datorită faptului că nu am primit salariile aferente lunii octombrie", a precizat Marieta Căescu. Pe când instituţiile şcolare sunt "repartizate" primăriilor, psihologii şcolari aparţin de CJC. "Noi reprezentăm o unitate conexă a învăţământului şi primim salariile de la CJC, unde nu mai există buget pentru tot restul anului. Am făcut adrese atât la CJC cât şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), unde am solicitat ajutorul. Am apelat chiar şi la Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar. Până acum, ni s-a spus că poate vom primi banii la rectificarea bugetară. Bugetul CJC a fost bine făcut, dar atunci când s-a diminuat cu 30% am rămas fără fonduri", a mai adăugat Marieta Căescu. Membrii Sindicatului CJRAE sunt 123 în total: psihologi, psihopedagogi, personal auxiliar. "Aşteptăm rectificarea şi, dacă nu primim nimic, atunci declanşăm alte forme de protest, atunci vom picheta sediul CJC", a conchis Marieta Căescu. Despre această grevă ştiau numai psihologii, deoarece reprezentanţii CJC nu au fost informaţi. "Nu ştiu de protest, nu ştiu de vreo adresă", a spus Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al CJC.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii