Punctul de Trecere Negru Vodă Un bărbat este cercetat penal pentru că avea permis de conducere fals
Punctul de Trecere Negru Vodă: Un bărbat este cercetat penal pentru că avea permis de conducere fals
25 Jul, 2023 11:19
ZIUA de Constanta
886
Marime text
- Poliția de Frontieră a depistat un cetățean român cu permis de conducere fals în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă.
Conform unui comunicat de presă pus la dispoziție de Garda de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit un cetățean român care a prezentat un permis de conducere fals.
Luni, în data de 24.07.2023, în jurul orei 07:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în România, condus de un cetațean român în vârstă de 34 ani.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit că permisul de conducere prezentat pentru control nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, acesta fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals și uz de fals iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
Tentativă de braconaj la Tulcea! Sute de metri de plasă de pescuit, confiscate de polițiști (GALERIE FOTO)
Autoritatea Vamală: Căști performante de telefon, reținute la Constanța! Mii de seturi, descoperite într-un container din China (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii