Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce se întâmplă azi la Curtea de Apel Bucureşti

07 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2319
Marime text
Azi, la Curtea de Apel Bucureşti va avea loc primul termen în apelul camerei preliminare a dosarului în care Emilian Schwartzenberg, cu dublă cetăţenie, domiciliat în Israel, este acuzat de complicitate la dare de mită. Oricare va fi decizia judecătorilor de la Curtea de Apel, aceasta va fi definitivă.
Amintim că, pe data de 25 iunie, Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă, a constatat competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul cauzei, privindu-l pe inculpatul Emilian Schwartzenberg, a administrării mijloacelor de probă şi a efectuării actelor de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, Tribunalul Bucureşti a dispus începerea judecăţii cauzei.
Potrivit DNA, prezentul dosar este o disjungere din procesul denumit generic Campusul Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societăţii Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures SRL să câştige, în condiţii avantajoase, o licitaţie având ca obiect contractul de construire a Campusului Social Henri Coandă, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanţa“.
„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societăţii offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi“, conform DNA.
În dosarul fraţilor Mazăre, Tribunalul Bucureşti a decis: condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală şi achitarea acestuia sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită (fapta nu există). Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“. Radu Mazăre: condamnat la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
În continuare, judecătorii au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ștefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti. În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
În prezent, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii