Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:29 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raed Arafat Guvernul a avizat achiziţia a două avioane de transport medicalizat, o investiţie de peste 40 de milioane de lei

ro

02 Oct, 2021 15:24 2437 Marime text
  • Raed Arafat a menţionat că achiziţia se realizează din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului POIM.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că în şedinţă de Guvern de sâmbătă a fost avizată achiziţionarea a două avioane de transport medicalizat, în valoare totală de 40 de milioane de lei.

Secretarul de stat a declarat că licitaţia este în curs de finalizare şi că fiecare avion va putea transporta până la trei pacienţi, dintre care doi de terapie intensivă.

„Astăzi a fost emisă o hotărâre de guvern, de importanţă majoră pentru noi, pentru sistemul de urgenţă, pentru a aviza investiţia care depăşeşte 40 de milioane de lei - este obligatoriu să se emită, pentru astfel de investiţii, hotărâri de guvern - pentru achiziţionarea a două avioane de transport medicalizat, care vor funcţiona în cadrul Inspectoratului de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, respectiv al SMURD-ului.

De fapt, acest aviz s-a primit astăzi, licitaţia fiind deja în curs de finalizare. Suntem în ultima etapă a licitaţiei. Vorbim de două avioane mediu curier, fiecare cu capacitatea între doi-trei pacienţi. Doi, de terapie intensivă, posibilitate de transfer cu incubatorul şi, bineînţeles, care acoperă o rază mare de acţiune", a explicat Raed Arafat.

Raed Arafat a menţionat că achiziţia se realizează din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului POIM.




Sursă foto și video: Facebook.com / Guvernul României
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii