Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:49 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, în revizie tehnică pentru 20 de zile

ro

04 May, 2017 00:00 2232 Marime text
Rompetrol Rafinare va întrerupe, în perioada 3 - 22 mai, activitățile de producție ale celor două rafinării - Petromidia Năvodari și Vega Ploiești pentru realizarea lucrărilor tehnologice programate. Stabilite încă din luna noiembrie a anului trecut, valoarea totală a acestora se va ridica la peste 17,5 milioane de dolari.
 
Lucrările vor fi coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International, și vor viza optimizarea și îmbunătățirea fluxurilor de producție în acord cu noua capacitate de procesare a rafinăriei Petromidia, dar și derularea unor lucrări de mentenanță preventivă pentru creșterea gradului de siguranță în funcționarea instalațiilor și protecția mediului.
 
Astfel, peste 2.000 de persoane cu diferite specializări (mecanică, electrică, automatizări, construcții civile, tratamente anticorozive etc.) vor realiza lucrări de specialitate pentru înlocuirea catalizatorilor necesari menținerii și creșterii calității produselor petroliere, dar și pentru verificarea, mentenanța, calibrarea și reautorizarea unor echipamente tehnologice (conducte, robineți etc.) de pe platformele Petromidia și Vega. Cele două unități de producție ale KMG International vor asigura în această perioadă livrările de produse către clienți din stocurile existente.
 
Pentru acest an, Rompetrol Rafinare și-a propus să proceseze un volum de circa 5,6 milioane de tone de materie primă, în creștere cu 3,5% față de nivelul istoric obținut în 2016. În același timp, compania și-a propus să comercializeze circa 5,3 milioane de tone de produse petroliere, din care circa 83% carburanți auto (benzine - 1,4 milioane de tone, motorine - 2,76 de milioane de tone, gaz petrolier lichefiat - 241.000 de tone).
 
Rompetrol Rafinare este parte a Grupului KMG International și operează Petromidia Navodari - cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre și Vega Ploiești - cea mai veche rafinărie în funcțiune (1905) și unicul producător de bitum și hexan, dar și divizia de petrochimie - singurul producător de polimeri din țară.
 
Departamentul de Relații Publice și Comunicare 
KMG International 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii