Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 29 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA a pus in functiune primele statii de pompare moderne

ro

01 Aug, 2003 00:00 1310 Marime text

Actiunea face parte din programul ISPA * Valoarea totala a programului este de peste 95 de milioane de euro

Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta a inaugurat, ieri, punerea in functiune a cinci statii de pompare din care trei in Constanta, una in Eforie Nord si o alta in eforie Sud. Cele trei statii din Constanta sunt situate in Faleza Nord, Ion Ratiu si Poarta 3. In Eforie, o statie este amplasata la steaua de mare, iar cealalta in zona spitalului TBC. Costul total al lucrarilor se ridica la aproximativ 500 de mii de euro. Lucrarile de reabilitare au constat in renovarea interioara si exterioara a cladirilor, precum si renovarea chesoanelor si inlocuirea, in totalitate, a echipamentelor mecanice si electrice, in vederea eficientizarii statiilor de pompare prin reducerea consumului de energie electrica. Principalele obiective urmarite prin reabilitarea acestor statii vizeaza incadrarea in standardele de mediu europene, reducerea costurilor de exploatare a instalatiilor si reducerea poluarii aerului si a apelor din subteran si suprafata. Statiile inaugurate, ieri, sunt integral automatizate, existand un singur om de supraveghere la statia centrala si o echipa de interventie in caz de urgenta. In total sun vizate 36 de statii de pompare care urmeaza sa fie reabilitate si modernizate, pana acum, fiind in stadiul de functionare primele cinci. Din totalul acestora, 12 sunt in Constanta, patru in Mamaia, 10 in zona Eforie - Costinesti si tot atatea in statiunile din zona Mangaliei.

Program de peste 95 milioane de euro

Intreaga actiune face parte dintr-un amplu program ISPA destinat integral modernizarii, retehnologizarii si extinderii statiilor de epurare, a celor de pompare si a retelelor de ape uzate. Valoarea totala a programului este de 96,5 milioane de euro. 72,4 milioane reprezinta un credit nerambursabil de la Uniunea Europeana, 4,1 milioane de euro sunt de la Consiliul Judetean, iar 20 de milioane este contributia regiei, bani proveniti dintr-un credit rambursabil de la BERD. Obiectivul general al proiectului este protejarea Marii Negre si a tarmului impotriva poluarii prin descarcarile de apa uzata, respectiv eliminarea descarcarilor de ape uzate neepurate in apele costiere. Acest program mai prevede o serie de alte actiuni cum ar fi modernizarea statiei de epurare Constanta Nord, proiect in valoare de 30 de milioane de euro, realizarea de conducte de descarcare in mare pentru statiile de epurare Constanta Nord si Eforie Sud si modernizarea statiilor de pompare ape uzate si a conductelor de canalizare si conductei de descarcare la statia de epurare Constanta Sud. De asemenea, prin acelasi proiect, se vor realiza lucrari si la statia de epurare Eforie Sud, unde in curand se va organiza licitatie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii