
Ieri, reprezentanţii SC RAJA SA Constanţa s-au
întâlnit cu managerul de operare şi service al firmei Syntell din Africa de
Sud, Richard Raulstone.

Alături de conducerea furnizorului de apă
potabilă, la întrunire au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale,
dar şi proiectanţii implicaţi în programul de locuinţe ieftine. Prezent la SC
RAJA SA, Richard Raulstone a prezentat o soluţie eficientă de contorizare şi
facturare. „Este vorba despre un contor cu pre-plată, utilizat la scară largă
în Africa de Sud, unde avem milioane de beneficiari. În prima lună s-a realizat
o economie de 7 miliarde de litri de apă potabilă, iar în trei ani, de peste
143 de milioane de metri cubi", a declarat acesta. De asemenea, el a explicat
că sistemul are două componente principale, care se referă la disconfortul cât
mai mic al consumatorului, iar cea de-a doua, la nevoia de a economisi apa, o
resursă naturală care nu trebuie irosită. Aparatul prezentat de reprezentantul
din Africa de Sud are atât un contor electronic, alimentat de o baterie care se
schimbă o dată la cinci - şase ani, dar şi unul clasic, care monitorizează, în
acelaşi timp, cantităţile de apă care trec prin apometru. Astfel, toţi
consumatorii vor fi interesaţi să îşi alimenteze, din timp, contoarele cu
creditele aferente cantităţilor de apă pe care estimează că le vor consuma
lunar. Avantajos este şi faptul că se va putea trece la facturare individuală,
cu condiţia ca toate construcţiile noi să fie proiectate pentru a putea permite
acest lucru. La finalul întrunirii, Richard Raulstone a făcut o demonstraţie
practică privind modul de funcţionare a aparatului de măsură care este capsulat
şi construit antifurt, lăsând numai cadranele expuse, pentru a se putea efectua
citirea. Proiectanţii cartierului de locuinţe ieftine au declarat că, pentru
următoarele blocuri sociale, se vor găsi soluţii tehnice pentru a fi introduse
aceste aparate. De asemenea, Cristinel Dragomir, vicepreşedintele Consiliului
Judeţean Constanţa, a declarat că acest sistem poate fi introdus cu succes atât
în gospodăriile individuale, cât şi prin intermediul asociaţiilor de
proprietar. „Am solicitat mai multe date
tehnice, pentru a putea face o analiză amănunţită cu scopul de a putea lua o
decizie. Această propunere a fost apreciată pozitiv şi am constatat că avem şi
susţinerea autorităţilor locale. Deşi sistemul cu pre-plată nu este nou,
aparatele prezentate reprezintă gama de vârf a acestui produs şi, bineînţeles,
suntem preocupaţi de modernizarea permanentă atât a echipamentelor, cât şi
găsirea unor soluţii optime care să satisfacă clienţii pe care îi deservim,
fără să le batem în fiecare zi la uşă pentru a citi aparatele de măsură", a declarat directorul general adjunct al SC RAJA SA,
Aurel Presură.