Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:04 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA Constanța Consumatorii afectați de avarie vor avea apă la robinete de mâine, 22 octombrie

ro

21 Oct, 2024 15:54 959 Marime text
Sursa foto: RAJA Constanța




După eforturi susținute pe parcursul ultimelor ore, echipele RAJA au reușit să monteze tronsoanele afectate în urma avariei produse la magistrala de
apă cu diametrul de 800 mm din zona Pod Butelii, municipiul Constanța.
 
De asemenea, potrivit RAJA, s-a realizat stabilizarea zonei prin punerea unui pat de piatră, asigurând suportul necesar pentru această instalație de mari dimensiuni.
 
„În prezent, se execută lucrările de sudură pentru conectarea noilor tronsoane ce urmează să fie montate. Imediat ce aceste lucrări vor fi finalizate, lucrătorii societății vor pune pe poziție segmentele și vor executa lucrările de cuplare la sistemul existent. După conectare, se vor efectua toate manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și reluarea furnizării apei către consumatori”, transmite sursa citată.


Totuși, având în vedere lungimea și diametrul mare al conductei, precum și debitul ridicat de apă, umplerea completă a sistemului va necesita o
perioadă mai lungă de timp. Din acest motiv, furnizarea apei va fi reluată gradual, în fiecare zonă afectată, menționează RAJA.

 
„La capetele de coloană și la etajele superioare pot apărea întârzieri de la timpul estimat. Preconizăm că toți consumatorii afectați vor avea apă la robinete în cursul zilei de mâine, 22 octombrie 2024”, precizează sursa.

În continuare sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Medeea,Anda, CET și bd. Aurel Vlaicu (între străzile Celulozei și Vârful cu Dor),
cu punctele termice aferente.

Echipele RAJA rămân mobilizate pentru a finaliza cât mai rapid lucrările și a relua furnizarea apei potabile în condiții normale.
 
 

  Citește și
Se oprește apa în zona centrală din municipiul Constanța

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii