Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:30 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA Constanța Se furnizează apă potabilă cu program în Palazu Mic (comuna Mihail Kogălniceanu)

ro

04 Jul, 2024 15:33 723 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pexels
 
  • Astfel, pentru a permite înmagazinarea apei în rezervor, se impune sistarea periodică a furnizării în rețeaua de distribuție din localitatea Palazu Mic.
 
La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Palazu Mic (comuna Mihail Kogălniceanu) s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului de apă la nivelul sursei de captare subterană, ca urmare a fenomenului de secetă accentuată, transmite un comunicat din partea RAJA SA.
 
Din cauza cerinței crescute de apă de la consumatori, sistemele de stocare nu pot acumula suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Astfel, pentru a permite înmagazinarea apei în rezervor, se impune sistarea periodică a furnizării în rețeaua de distribuție din localitatea Palazu Mic.
 
Începând de astăzi, 4 iulie 2024, programul de furnizare a apei va fi următorul:
  • Dimineața: 6.00 - 10.00;
  • După-amiază: 17.00 - 22.00.
 

„Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în perioada în care va fi sistată furnizarea apei, recomandăm abonaților să își creeze rezerve de apă potabilă pentru uz casnic.
 
Amintim tuturor consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce duce la sistarea distribuției.
 
Recomandăm populației să utilizeze rațional apă potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, respectiv consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodărești, și să evite folosirea acesteia în alte scopuri, cum ar fi: activități de agrement, activități agricole, irigatul grădinilor, spălatul teraselor, curților, pavajelor. Acest lucru cauzează dificultăți în asigurarea continuității furnizării apei. Echipele noastre fac tot posibilul pentru a gestiona eficient această situație și a asigura furnizarea apei potabile.
 
Folosirea rațională a apei și prevenirea risipei reprezintă o responsabilitate comună, a operatorului de apă și a tuturor consumatorilor!”, a încheiat sursa citată.





Citește și:
RAJA Constanța: Consumatorii din Lumina, Năvodari și Corbu, fără apă la robinete
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii