Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:18 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raport de analiză a finanțării partidelor politice pentru anul 2022. Evenimentul, desfășurat online

ro

12 May, 2023 13:41 1096 Marime text
Sursa foto: facebook/Expert Forum Expert Forum a anunțat lansarea raportului de analiză a finanțării partidelor politice pentru anul 2022. Discuția va avea loc on-line, joi, 18 mai, începând cu ora 10.00, prin intermediul platformei Zoom.

Potrivit unui comunicat oficial, EFOR a analizat rapoartele de venituri și cheltuieli ale partidelor politice și alte date legate de finanțarea partidelor în 2022 și va prezenta statistici și principalele concluzii.

„De asemenea, am analizat modul în care partidele politice au utilizat subvențiile pentru a cumpăra masiv servicii de publicitate în mass media și vom discuta despre modul în care acest fenomen afectează independența presei, inclusiv din perspectiva anului electoral 2024.Raportul va cuprinde și o analiză a proiectului de lege pentru modificarea Legii 334/2006 <https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b228&an_cls=2023>, care a intrat în circuitul parlamentar recent și care  duce modificări importante în ceea ce privește finanțarea partidelor și transparența legată de publicitatea politică. Nu în ultimul rând, raportul va atinge subiectul datelor deschise în ceea ce privește finanțarea politică și perspectiva anului electoral 2024.Raportul va include recomandări legate de îmbunătățirea cadrului legislativ și privitoare la creșterea transparenței. De asemenea, vom lansa o variantă actualizată la nivelul anului 2023 a portalului www.banipartide.ro, care cuprinde toate informațiile relevante despre finanțarea politică începând cu 2006“ - mai transmite sursa citată.


La eveniment au fost invitați reprezentanții instituțiilor publice cu rol de control, ai partidelor politice, experți electorali și jurnaliști. Discuția va fi transmisă public și pe pagina Facebook EFOR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii