Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:30 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raport IGSU Sute de hectare afectate de incendii, în doar o zi

ro

03 Aug, 2022 10:28 847 Marime text
Imagine de la o intervenție, foto: IGSU
  • Din totalul celor 117  incendii care au avut loc ieri la nivel național, 67 de  intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate 311 ha de teren.

Zi încărcată pentru salvatorii din întreaga țară! Marți, 2 august 2022,  salvatorii au gestionat 1.732  situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
Astfel, 1.421 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (318 cazuri), urmată de județele Mureș (70 cazuri), Timiș (67 cazuri) și Constanța (67 cazuri).
 
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 117  incendii, precum și în cazul altor 205  intervenții în sprijinul comunităților.
 
Din totalul celor 117  incendii care au avut loc ieri la nivel național, 67 de  intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate 311 ha de teren.
 
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 2 persoane și-au pierdut viața în județul Constanța și municipiul București.
 
De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 9 persoane aflate în dificultate.
 
În ultimele 24 de ore au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice,în județele Argeș (1), Covasna (5) și Prahova (2).
 

„Dintre misiunile cele mai solicitante, amintim:
 


Salvatorii vâlceni au fost solicitați, ieri dimineața, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o pensiune în localitatea Brezoi.  Echipajele de intervenție, ajunse la locul solicitării, au constatat că arderea se manifesta la parterul clădirii, în camera centralei termice. Prin intervenția promptă a pompierilor, au fost salvate 20 de persoane rămase izolate pe balcoanele pensiunii, din cauza degajărilor mari de fum acumulat pe casa scării. În timpul misiunii de stingere, colegii noștri au acordat asistență medicală de urgență pentru 14 copii, ulterior aceștia fiind trasnsportați la spital pentru investigații medicale de specialitate. După aproximativ două ore de luptă continuă cu flăcările, incendiul a fost lichidat“, spun reprezentanții IGSU. 

 
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 324 de pompieri salvatori și 219 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
 

„Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns“, adaugă cei de la IGSU. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii