Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:31 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul de mediu pentru Zona Metropolitana, in dezbatere publica

ro

12 Nov, 2009 01:50 1567 Marime text
Ieri, în Sala Mare a Prefecturii a fost adus în dezbatere publică Raportul de mediu al Planului Integrat de Dezvoltare al Polului Naţional de Creştere Constanţa.

Deşi audienţa nu a fost prea numeroasă şi prea interesată de prezentare, totuşi, aceasta a fost bifată, aşa că s-a mai făcut un pas pentru ca Zonă Metropolitană să obţină avizul de mediu.

Ani Merlă, şefa direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul primăriei, a prezentat analiza stării mediului în Zona Metropolitană.

„Scopul acestei analize este de a identifica oportunitatea implementării Planului Integrat de Dezvoltare al Polului Naţional de Creştere Constanţa", a precizat Ana Merlă.

Raportul de mediu a adus în discuţie mai multe probleme cu care se confruntă Constanţa şi celelalte localităţi care fac parte din Zona Metropolitană.

Au fost analizaţi mai mulţi factori de mediu, şi anume aer, apă, sol şi biodiversitate, iar rezultatele sunt destul de îngrijorătoare. Avem probleme destul de serioase cu poluarea aerului din cauza managementului defectuos al deşeurilor menajere şi a emisiilor provenite din instalaţiile mari de ardere sau cele provenite din trafic.

Încă se fac deversări necontrolate ale apelor menajere în cele de suprafaţă, iar referitor la sol, există suprafeţe relativ întinse care au suferit fenomene de degradare. Zona falezelor este cunoscută cu probleme legate de eroziune şi alunecări de teren.

Ani Merlă a precizat, referitor la biodiversitate, că aceasta a constituit o dezbatere mai amănunţită pentru că legislaţia în domeniu şi nevoile de dezvoltare trebuie să se întrepătrundă.

Ca obiective în domeniul protejării mediului se înscriu scăderea emisiilor poluante, limitarea poluării apei de suprafaţă şi a celei subterane, limitarea poluării solului şi a protecţiei acestuia, conservarea biodiversităţii, precum şi modernizarea infrastructurii.

Pe lângă toate aceste observaţii şi promisiuni, concluzia a fost doar una: neimplementarea Planului Integrat de Dezvoltare al Polului Naţional de Creştere Constanţa ar fi un lucru negativ, atât pentru Constanţa, cât şi pentru localităţile care fac parte din Zona Metropolitană.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • didi 14 Nov, 2009 13:36 Zona de faleza sufera o degradare continuadar din pacate nu se face nimic .Este stiut faptul ca multi constanteni merg sa faca plaja undeva in zona modern- trei papuci si in vara primaria nu a facut nimic sa amenajeze un pic drumul in zona respectiva, macar sa fi cosit vegetatia din zona