Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 15,32% în luna octombrie a acestui an

ro

11 Nov, 2022 09:26 954 Marime text
Creșteri de prețuri, foto: ZIUA de ConstanțaRata anuală a inflaţiei a coborât la 15,32% în luna octombrie a acestui an, de la 15,88% în septembrie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 20,58%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 14,37%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,31%, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.ro

"Preţurile de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2022 au crescut cu 1,3%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 14,5%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 - octombrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 - octombrie 2021) este 12,4%", se spune în comunicatul INS.


Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2022 este 101,35%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 - octombrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 - octombrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,8%.

Banca Naţională a României menţiona, marţi, într-un comunicat de presă, că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024.

"Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024 şi se accentuează ulterior, rămânând totuşi la capătul orizontului proiecţiei uşor deasupra intervalului ţintei. Perspectiva inversării traiectoriei ratei anuale a inflaţiei după ajungerea pe un platou în trimestrul IV 2022 are ca resorturi atenuarea impactului şocurilor globale pe partea ofertei - inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie până în august 2023 - precum şi manifestarea tot mai pregnantă a unor efecte de bază dezinflaţioniste, alături de influenţele decurgând din probabila restrângere şi închidere rapidă a excedentului de cerere agregată, urmată de o adâncire relativ mai accelerată a gap-ului PIB în teritoriul negativ începând cu trimestrul IV 2023", se spunea în comunicatul BNR.


În luna august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunţa că prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an este estimată la 13,9%, iar pentru finalul lui 2023 la 7,5%. În luna mai 2022, BNR estima o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

Fondul Monetar Internaţional a revizuit semnificativ în creştere estimările privind avansul preţurilor de consum în România atât pentru acest an, de la 9,3% până la 13,3%, cât mai ales pentru anul viitor, de la 4% până la 11%, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii