Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Evenimente private, întrerupte de oamenii legii

ro

13 Feb, 2022 14:47 2248 Marime text
  • În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.
 
La acțiunea desfășurată în municipiul Constanța au participat aproximativ 150 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis”, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.
 
Astfel, au fost legitimate aproximativ 1.150 de persoane, au fost controlate 714 autovehicule, totodată fiind verificate 48 de localuri.
 
În urma activităților, au fost aplicate 671 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 292.000 de lei.
 
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 38 de permise de conducere, dintre care 15 pentru nerespectarea culorii semaforului, 11 pentru neacordare de prioritate auto și 3 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h.
 
Exemple

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local de pe strada Piața Ovidiu (bar), se află în desfășurare un eveniment privat, în interior fiind identificate și legitimate 108 persoane.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar persoanele din interior au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 54.000 de lei, evenimentul fiind sistat.
 

 
Polițiști din cadrul Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local de pe bulevardul Mamaia (restaurant), se află în desfășurare un eveniment privat, iar în interior au fost identificate și legitimate 27 de persoane.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar persoanele identificate în interior au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 13.500 de lei, evenimentul fiind sistat.
 
 
Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local de pe bulevardul Tomis (restaurant), se află în desfășurare un eveniment privat, în interior fiind identificate și legitimate 15 persoane.



Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar persoanele din interior au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei, evenimentul fiind sistat.
 

 
Polițiști din cadrul Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la 3 localuri de tip cafe-bar, de pe Aleea Topolog, strada Elena Cuza, respectiv bulevardul I.C. Brătianu, s-a permis accesul clienților în incinta societății, fără a deține certificat verde, în interiorul celor 3 localuri fiind identificate 7 persoane, care au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 3.500 de lei.
Totodată, administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei.
 

 
Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local (restaurant) de pe strada Sarmisegetuza, a fost permis accesul clienților în incinta societății, fără a deține certificat verde, în interior fiind identificate 6 persoane, care au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.
Totodată, administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
 

 
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la 7 săli de jocuri de noroc din municipiul Constanța, a fost permis accesul clienților fără a deține certificat verde.
Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 9.000 de lei.
Totodată, în interiorul celor 7 localuri au fost identificate 11 persoane, care au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 4.500 de lei.
 

 
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că 3 operatori economici (terenuri de fotbal) desfășoară activități sportive în spațiu închis, contrar prevederilor Legii 55/2020.
Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 13.000 de lei.

 
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la 2 societăți comerciale (magazine alimentare) nu se respectă programul de funcționare, acestea fiind deschise și după ora 22.00.
Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei.
 

 
Polițiști din cadrul Secției 2 au depistat un bărbat, de 37 de ani, care se deplasa pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu din municipiul Constanța, având asupra sa un sac de rafie.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că acesta a sustras, dintr-o societate comercială, 160 de pene pentru cofrat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
 

 
În jurul orei 3.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Sursa foto IPJ  Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii