Recomandările ISU Dobrogea Sărbătoarea Floriilor și Sărbători Pascale Catolice, în siguranță! Aproximativ 200 pompieri militari constănțeni, la datorie
Recomandările ISU Dobrogea: Sărbătoarea Floriilor și Sărbători Pascale Catolice, în siguranță! Aproximativ
06 Apr, 2023 14:02
ZIUA de Constanta
1122
Marime text
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Răspunsul zilnic la urgenţe este asigurat cu aproximativ 200 pompieri militari de la nivelul celor unsprezece subunități. Aceștia încadrează autospeciale de stingere cu apă și spumă, ambulanțe de prim ajutor, ambulanță de terapie intensivă, autospeciale pentru transport personal și victime multiple, autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, autospeciale pentru descarcerare precum și celelalte mijloace tehnice din dotare., transmite ISU Dobrogea.
Recomandări:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța recomandă credincioșilor să nu blocheze căile de acces spre lăcașele de cult, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile iar, după încheierea slujbei, să nu lase lumânările și candelele, aprinse, nesupravegheate.
În cazul sesizării unui eveniment nedorit, sunați de îndată la numărul unic de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă.
Măsuri pentru evitarea riscului de incendiu în lăcașele de cult, multe dintre ele componente ale patrimoniului cultural naţional şi pentru reducerea consecinţelor negative ce se pot răsfrânge asupra persoanelor în cazul producerii unui eventual incendiu pe timpul manifestărilor religioase cu public numeros:
- la începutul slujbei, reprezentanţii biserici trebuie să le spună credincioşilor regulile ce trebuie respectate în biserică, în scopul prevenirii incendiilor, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare pe timpul izbucnirii unui incendiu în lăcaşul de cult (păstrarea calmului, evitarea producerii unor accidente nedorite şi a instalării panicii pe durata evacuării construcţiei incendiate), cât şi privind asigurarea stingerii urgente a incendiului, cu forţele şi mijloacele existente;
- cetăţenii trebuie să ţină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;
- pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar, dacă se desfăşoară în interior, se va permite accesul credincioşilor în limita capacităţii construcţiei; pe toată durata slujbei, obligatoriu, uşile de acces şi evacuare vor fi menţinute deschise;
- parcarea autoturismelor şi autocarelor se va face în vecinătatea lăcaşelor de cult astfel încât, în eventualitatea producerii unui incendiu, să nu blocheze ori să îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialelor de stingere;
- personalul bisericii va supraveghea candelele şi lumânările aprinse în incinta bisericii pe toată durata slujbei;
- amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, aflate la distanţă de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip;
- supravegherea acestora în permanenţă şi stingerea lor, în mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase;
- evacuarea din interiorul lăcaşelor de cult, pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, băncilor şi scaunelor nefixate de pardoseală;
- instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor ori în căminele de bătrâni din incinta mănăstirilor sau anexele acestora, de către slujitorii bisericii, privind necesitatea respectării regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor la exploatarea instalaţiilor electrice, la utilizarea focului deschis, cât şi privind interdicţia fumatului în aceste locuri;
- asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă şi posibilităţi de utilizare a apei, stingătoare de incendiu;
- în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112
Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al judeţului Constanța urează credincioșilor catolici Paște Fericit, iar credincioșilor ortodocși, care își vor sărbători ziua numelui sănătate, bucurie, zâmbete și înțelepciune., mai transmite sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii