Record de vânzări la automobilele de lux precum Rolls-Royce, Bentley sau Bugatti în 2021
Record de vânzări la automobilele de lux precum Rolls-Royce, Bentley sau Bugatti în 2021
16 Jan, 2022 21:43
ZIUA de Constanta
1534
Marime text
- Clienţii înstăriţi s-au îngrămădit să cumpere noul coupe Ghost şi noul SUV Cullinan, care au un preţ de pornire de 300.000 de euro.
Aflate la vârful unei pieţe auto paralizate de criza sanitară, automobilele de lux precum Rolls-Royce, Bentley sau Bugatti au cunoscut un an 2021 record, în frunte fiind vânzările de SUV-uri, aceste vehicule care seamănă că un automobil de teren dar cu performanţe apropiate de cele ale unei berline, informează AFP.
Constructorul britanic de automobile de lux Rolls-Royce, o divizie a grupului german BMW, a reuşit în acest an să îşi depăşească recordul istoric care data din 2019, în condiţiile în care a vândut un număr fără precedent de 5.586 de automobile. Clienţii înstăriţi s-au îngrămădit să cumpere noul coupe Ghost şi noul SUV Cullinan, care au un preţ de pornire de 300.000 de euro.
Rivalii Bentley şi Lamborghini (ambele mărci controlate de grupul Volkswagen) au stabilit şi ei noi recorduri de vânzări în acest an, cu 14.659 respectiv 8.405 de vehicule vândute la nivel mondial în 2021, în special graţie SUV-urilor Bentayga şi Urus, care se comercializează pentru aproximativ 200.000 de euro.
De asemenea, constructorul de supercaruri Bugatti a salutat ceea ce a numit "cel mai bun an din istoria companiei", cu 150 de automobile comandate, fiecare pentru un preţ de aproximativ trei milioane de euro.
"Peste tot este la fel: după criză, bogaţii sunt mai bogaţi iar săracii sunt mai săraci. Segmentele de lux şi cele premium au rezistat mai bine decât segmentul generalist", comentează Adolfo De Stefani Cosentino, preşedintele Federaţiei italiene a concesionarilor de automobile (Federauto)..
"Sunt foarte mulţi bani care sunt gata să fie cheltuiţi. Am fost impresionat de numărul clienţilor care ne-au mărturisit că graţie Covid au înţeles că ar putea muri mâine şi că acum este momentul în care trebuie să profite de viaţă", a mărturisit directorul general de la Rolls-Royce, Torsten Muller-Otvos într-un interviu acordat AFP în luna mai a anului trecut.
În schimb, pe segmentul premium, grupul auto german BMW a înregistrat un an 2021 record cu 2,2 milioane de automobile vândute, în special în China şi SUA. Rivalul german Mercedes-Benz a înregistrat o scădere de 5% a vânzărilor globale, din cauza penuriei de semiconductori, însă divizia sa de automobile sportive AMG şi marca de lux Maybach au raportat o explozie a vânzărilor.
"Doar cele mai cerute vehicule au fost produse. Constructorii de automobile premium au fost astfel dispuţi să cumpere componentele mai scumpe", a subliniat José Baghdad, responsabil pentru sectorul auto la PwC.
În plus, boom-ul produselor de lux nu s-a limitat la vehiculele pe patru roţi: producătorul italian de motociclete Ducati a reuşi în 2021 să stabilească un nou record de vânzări cu peste 60.000 de exemplare comercializate la nivel global.
Un alt fenomen marcat pentru sectorul auto, electrificarea, a început să afecteze şi segmentul de lux, atât "ca un nou suflu cât şi ca o adevărată provocare", subliniază José Baghdad.
Un exemplu este constructorul german de automobile sportive Porsche (care a înregistrat şi el un an 2021 record cu peste 300.000 de vehicule vândute), în cazul căruia legendarul model 911 a fost depăşit de berlina electrică Taycan, pentru care vânzările s-au dublat comparativ cu 2020.
Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii