Record la Rompetrol Rafinare În luna mai, Rafinăria Petromidia a prelucrat peste 465.000 de tone de materie primă
Record la Rompetrol Rafinare: În luna mai, Rafinăria Petromidia a prelucrat peste 465.000 de tone de materie
10 Jul, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2354
Marime text
Rafinăria Petromidia a scris istorie în luna mai a acestui an, atingând un nivel record al producţiei, cel mai mare de la punerea sa în funcţiune, din 1979. Aceasta a reuşit să depăşească cu 7% recordul de producţie, de 14.000 de tone pe zi, înregistrând o cantitate de peste 465.000 de tone de materie primă prelucrată.
KMG International (fostul Grup Rompetrol) a devenit un pod energetic între resursele naturale disponibile în Asia Centrală și piețele europene, în urma achiziției acestuia de către compania națională de petrol și gaze din Kazahstan - KazMunayGas.
În luna mai, cantitatea de motorină produsă şi livrată a depăşit 231.000 de tone, iar randamentul carburanţilor s-a ridicat la 87,9%, un alt record al rafinăriei.
Alexandru Nicolcioiu, directorul de producţie al KMG International, vorbeşte despre dezvoltarea rafinăriei şi, astfel, despre nivelul fără precedent al producţiei. „Pe fondul investiţiilor de peste 1,3 miliarde USD realizate pe platforma Petromidia de către KMG International şi unicul său acţionar KazMunayGas - compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, rafinăria a reuşit, în luna mai, îmbunătăţirea eficienței energetice şi menţinerea disponibilității mecanice (97%) şi operaționale (96,8%), cu un impact important în reducerea costului de procesare cu aproximativ 2 USD/tonă (18,3 USD/tonă). În acelaşi timp, rezultatele operaţionale obţinute ne-au încurajat să continuăm dezvoltarea și modernizarea Rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar şi să implementăm un amplu program de creștere a eficienței operaționale - majorarea disponibilității mecanice, reducerea pierderilor şi a consumurilor tehnologice“, explică acesta.
De asemenea, nivelul produselor operate prin danele portuare deţinute de KMG International a înregistrat un record de peste 270.000 de tone. Prin dana 9 a portului Midia, au fost tranzitate, doar în luna mai, peste 212.000 de tone de produse finite, fiind operate prin danele companiei, în această perioadă, nu mai puţin de 52 de nave. În acest context, Ioan Taus, directorul general al Midia Marine Terminal, a declarat: „În perioada ianuarie - mai 2014, peste 200 de nave au tranzitat danele din Portul Midia, cantitatea totală de țiței descărcată prin terminalul maritim situat în largul Mării Negre ridicându-se la peste 17 milioane tone, de la punerea în funcțiune, la finele lui 2008“.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii