Reeducare prin tortură Penitenciarul Pitești, inclus în Lista Monumentelor Istorice! Detalii cutremurătoare despre fosta închisoare a deținuților politici

 
 

• Penitenciarul Pitești a fost unul dintre marile centre de exterminare din regimul comunist, fiind cunoscut în primul rând pentru fenomenul reeducării prin tortură.
• Pentru a înțelege cu adevărat contextul care pune Penitenciarul Pitești pe Lista monumentelor istorice, pentru a realiza însemnătatea sa, se impune o întoarcere a atenției publice către începuturile existenței acestui penitenciar.
• În rândurile care urmează, ZIUA de Constanța face o aducere aminte a începuturilor Penitenciarului Pitești, astfel cum reies din documentele vremii și sursele documentare consultate.
• În imaginarul colectiv, Piteștiul rămâne și astăzi paradigma dezumanizarii care a caracterizat sistemul comunist.

 
 
Ministerul Culturii a clasat ca monument istoric ansamblul Penitenciarul Pitești – Fosta închisoare a deținuților politic, situat în municipiul Pitești.
 
Penitenciarul face parte acum din Lista Monumentelor Istorice, având regim de monument istoric de grupă A.
 
Informația a fost făcută publică chiar de către Ministerul Culturii, ajungând astfel la cunoștința a mii de oameni.
 
Totuși, pentru a înțelege cu adevărat contextul care pune acest penitenciar pe Lista monumentelor istorice, pentru a realiza însemnătatea sa, se impune o întoarcere a atenției publice către începuturile existenței acestui penitenciar.
 
În rândurile care urmează, ZIUA de Constanța face o aducere aminte a începuturilor Penitenciarului Pitești, astfel cum reies din documentele vremii și sursele documentare consultate.
 
Unul dintre marile centre de exterminare din regimul comunist
 

Conform datelor oficiale, Penitenciarul Pitești a fost unul dintre marile centre de exterminare din regimul comunist, fiind cunoscut în primul rând pentru fenomenul reeducării prin tortură.
 
În același timp, Piteștiul se înscrie în taxonomia categoriilor sociale, cu unele mici excepții, deținuții politici care predominau aici în perioada 1949-1951 fiind studenți.
 
În imaginarul colectiv, Piteștiul rămâne și astăzi paradigma dezumanizarii care a caracterizat sistemul comunist.
 
Așezare geografică
 
Situat în nordul localității omonime, la marginea acesteia, penitenciarul Pitești se afla la 300 m de halta Pitești Nord și la circa 150 m spre est de strada Negru Vodă, iar începând cu 1948, la aproximativ 500 m de Regiunea de Securitate MAI Pitești.

 
Penitenciarul de la înființare până în 1945
 
Penitenciarul Pitești a fost ridicat în jurul anului 1900, având inițial cinci camere și o capacitate de 60-70 de locuri.
 
Din pricina uzurii și a spațiului mic, în anul 1941 s-a finalizat construcția unei alte clădiri-penitenciar, care va funcționa drept centru de exterminare în perioada comunistă.
 
Noul stabiliment cuprindea 96 de încăperi, fiind construit din beton și cărămidă, având următoarea structură: demisol, subsol, parter și două etaje, cinci curți de plimbare împrejmuite cu un zid din cărămidă înalt de 2,5 m3.
 
Penitenciarul avea o capacitate de 800 de locuri, o suprafață de 25 000 m2, un perimetru de 1 064 m și era dotat cu energie electrică.
 
La inaugurare și în epoca aplicării „experimentului Pitești“, ansamblul de clădiri al penitenciarului Pitești era cel mai modern edificiu de detenție în România.
 
Până la data de 23 august 1944, penitenciarul a înglobat deținuți de drept comun aflați în arest preventiv, care, după ce primeau sentințe definitive, erau transferați la alte penitenciare din țară.
 
După anul 1942, pe lângă deținuții de drept comun, la Pitești au fost închiși și deținuți politici (legionari), dar într-un număr redus în medie cca 60-70.
 
Regimul celor două categorii era diferit: deținuții de drept comun stăteau în camere comune, pe când legionarii erau izolați în camere mici.
 
Piteștiul ca penitenciar comunist
 
După 1949, sistemul carceral panoptic de tip occidental de la Pitești a fost transformat în închisoare de tip NKVD. Sistemul concentraționar comunist a fost, în fapt, o impresionantă rețea de penitenciare și lagăre/colonii de muncă, organizată după criterii precise și scopuri predefinite.
 
Era tipul de penitenciar «închis», cu deținuți catalogați ca având grad sporit de periculozitate. Unități penitenciare din aceeași categorie se mai găseau la Sighet, Craiova, Galați, Târgșor, Făgăraș, Brașov, Mărgineni, Suceava, Mislea, Caransebeș, Arad, Oradea, Târgu-Ocna, Cluj, Ploiești, Constanța sau Rahova.
 
Penitenciarul avea șase posturi de pază, comunicarea dintre ele fiind asigurată prin sonerii, toacă și voce.
 
Penitenciarul Pitești avea forma literei „T“.
 
Celularul se afla pe latura lungă a formei geometrice și îi cuprindea pe deținuții condamnați la muncă silnică sau la temniță grea. Laturile mici ale „T“-ului erau destinate celor cu închisoare corecțională și tot aici se afla și celebra Cameră 4 Spital, fosta infirmerie a închisorii „desființată în 1948“, devenită în momentul reeducării principala incintă de tortură.
 
În acest loc, Eugen Țurcanu „principalul actor al „reeducării“ de la Pitești“ și echipa sa de torționari aplicau cele mai dure corecții fizice, iar comandantul penitenciarului, Alexandru Dumitrescu, și ofițerul politic, Ion Marina, au tolerat și sprijinit întreaga acțiune.
 
La Pitești s-au aplicat bătăi teribile și în Camera 3 Biserică, Camera 1 Corecție, Camera 2 Parter, Camerele 32 și 354.
 
În afara Camerei 4 Spital (cea mai spațioasă), restul celulelor erau foarte înguste (în ele erau închiși maxim doi deținuți).
 
După 23 august 1944, numărul celor trimiși la Pitești a crescut, ajungându-se la circa 700, 800 de deținuți politici (noțiune devenită sinonimă cu legionar sau fost membru al diverselor partide istorice) și 100, 200 de deținuți de drept comun, în fiecare lună.
 
După 1947, penitenciarul Pitești a devenit unul din centrele de detenție de maximă siguranță, unde erau încarcerați în special studenți, membri ai Mișcării Legionare și ai altor partide considerate „subversive“ de către noul regim.
 
Caracterizat până în 1949 de un regim de detenție decent, Piteștiul va adopta în primăvara acestui an sistemul de reeducare inițiat la Suceava, devenind unul din centrele cele mai renumite pentru tratamentul de tortură aplicat deținuților.
 
Înainte de declanșarea reeducării, în anul 1949, studenții de la Pitești aveau parte de un tratament relativ normal: puteau primi pachete, cărți, caiete, aveau acces în fiecare dimineață la spălătoare și grupuri sanitare, iar celulele (cu acordul gardienilor) rămâneau deschise pentru ca deținuții să circule lejer între ele.
 
Gardienii și studenții, de vârste apropiate, conviețuiau într-un fel de respect imposibil de imaginat după 1949. Treptat însă, închisoarea s-a aglomerat și s-a ajuns de multe ori la situația în care 16 deținuți stăteau înghesuiți într-o celulă.
 
Începând cu vara anului 1949, regimul cvasicăminist de la Pitești s-a transformat în opusul său: pachetele, vorbitorul, corespondența s-au sistat; mâncarea a devenit din decentă, execrabilă.
 
Dimineața, deținuții aveau parte de o „apă chioară“ în loc de ceai, iar la prânz de un sfert de pâine alături de o fiertură care, de obicei, însemna arpacaș cu resturi de cartofi, sau cu o ciorbă verde plină de bălegar.
 
Seara erau servite resturile de la masa de prânz.
 
Experimentul reeducării a fost sistat la Pitești în 1952.
 
Se presupune că există gropi comune, fie în pădurea Trivale, fie în curtea pușcăriei de la Pitești.
 
Conducerea penitenciarului
 
Începând cu 23 august 1944 și până în anul 1968, penitenciarul Pitești a fost condus de către următorii directori și comandanți:
 
directorul Vasile Stănescu (1944-1949); comandanții locotenent-major Alexandru Dumitrescu (1949-1951), locotenent-major Anton Kovacs (1951-1953), locotenent Victor Savu (1953-1954), căpitan Petre Mîndreș, (1954-1956), maior Ștefan Ivașcu (1956-1958), maior Sebastian Cîrstoiu (1958-1961), maior Mihai Toma (1961-19773, dată la care penitenciarul Pitești s-a desființat).
 
Alexandru Dumitrescu, directorul închisorii Pitești în momentul „reeducării“ (1949-1951), s-a născut la 21 iunie 1914, în comuna Dragotești, raionul Balș, regiunea Craiova.
 
Este cel care a inaugurat „reeducarea“, în faimoasa zi de Sfântul Nicolae a anului 1949.
 
Sursă prezentare: Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967).
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz Lagărul 9 Culme (FOTO+VIDEO)
 
Momente emoționante la Poarta Albă, la inaugurarea „Muzeului în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist (FOTO+VIDEO)
 
LIVE VIDEO+TEXT
Alegeri la Filiala Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (GALERIE FOTO+VIDEO)
 
Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărele Medgidia și Poarta Albă (Foto+Video)