Reformă în domeniul sănătății Legea pentru modificarea și completarea legii drepturilor pacientului, publicată în Monitorul Oficial
Reformă în domeniul sănătății: Legea pentru modificarea și completarea legii drepturilor pacientului, publicată
21 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1456
Marime text
În Monitorul Oficial al României, în Partea I, la nr. 751 din data de 17 octombrie 2019, a fost publicată Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46 din 2003.
Astfel, conform modificărilor, următoarele categorii de persoane sunt scutite de la coplată și beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, în condițiile art. 224, după cum urmează:
- Copiii până la vârsta de 18 ani.
- Tinerii între 18 ani și 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenți de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenții.
- Bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse.
- Persoanele fizice cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 900 de lei pe lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.
- Toate femeile însărcinate și lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluția sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară, pentru toate serviciile medicale.
- Persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane.
- Persoanele reținute, arestate sau deținute, dacă nu realizează venituri din muncă, pense sau alte resurse, care se află în centrele de reținere și arestare preventivă.
Persoanele prevăzute la literele a), e) și f) sunt scutite de la coplată și beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, în condițiile art. 224 și în cazul în care nu dețin cod numeric personal, în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale.
Persoanele prevăzute mai sus care solicită servicii medicale vor declara că nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepția copiilor de până la 14 ani și a persoanelor cu handicap, pentru care declarația se formulează de către persoanele care le însoțesc la furnizorul de servicii medicale.
Fapta persoanei privind declararea neconformă cu realitatea constituie infracțiune de fals privind identitatea și se pedepsește conform prevederilor Codului Penal.
”Niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării nașterii sale în acte de stare civilă”, este un alt punct subliniat în noua lege.
Citește și:
O nouă instituţie va fi înfiinţată în subordinea Ministerului Sănătăţii. Ce va face Agenţia Naţională de Informatizare a Sănătăţii (document)
Guvernul a modificat și completat legea privind reforma în domeniul sănătăţii. Ce modificări au fost aduse
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii