Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 05 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regina-mamă Elena a României, reînhumată alături de regele Mihai I. Programul ceremoniei

ro

06 Oct, 2019 12:14 3326 Marime text

Sicriul Reginei-mamă Elena a României va fi adus în ţară pe 18 octombrie, la ora 12.00, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 12.00 va fi oficiată slujba de înmormântare în Catedrala istorică iar ceremonia de reînhumare va începe la ora 13.00. Regina-mamă Elena va fi reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, scrie evz.ro.

Regina Elena a murit la Lausanne, în ziua de 29 noiembrie 1982, timp în care ţara noastră se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne, scrie Ziare.com.

Potrivit Biroului de presă al Majestăţii Sale, vineri, 18 octombrie, ora 12.00, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va sosi cu sicriul reginei Elena pe Aeroportul Internaţional Otopeni. La aeroport, va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta şi membri ai familiei regale, reprezentanţi ai instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România.Publicul nu va avea acces la ceremonie.

În intervalul orar 12.45-16.00, cortegiul funerar se va deplasa de la aeroport la Curtea de Argeş, pe ruta Chitila (ora 13:00), Titu (ora 13:45), Găeşti (ora 14.10), Topoloveni (ora 14.40), prin centrul municipiului Piteşti (intrare în oraş la ora 15.05) şi prin centrul municipiului Curtea de Argeş (intrare în oraş la ora 16.00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sicriul reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală vineri, 18 octombrie, la ora 16.45.

Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Sâmbătă, 19 octombrie, publicul se va putea reculege şi închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi aşezate în scuarul din faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale (de la intrarea în mânăstire). Majestatea Sa Margareta îi roagă pe toţi cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea şi bunătatea reginei-mamă.


Sâmbătă, 19 octombrie, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

Sursă foto: historylaps.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii