Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:17 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reguli noi pentru produsele din Ucraina!

ro

09 Oct, 2024 14:41 471 Marime text
foto: Freepick.com
Piața din România a ajuns să fie invadată de produse venite din Ucraina, mult mai ieftine decât ale noastre. Producătorii români s-au revoltat în acest sens. 

 Astfel, Guvernul vine cu noi reguli în acest sens în ceea ce privește ouălele și carnei de pui. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de azi, 09 octombrie 2024. 

„Încă din 23 septembrie, în consiliul de miniștri am pus împreună cu Bulgaria un AOB privind o analiză a Comisiei Europene pe importul de ouă și carne de pui din Ucraina. Așteptăm decizia Comisiei Europene pe intervențiile pe care le-am avut în consiliu.

Mai mult de atât, cred că până la venirea deciziei de la Comisia Europeană vom introduce în ordonanța privind licențierea de către Ministerul Agriculturii și cele la cele două produse ouă și carne de pui. Atunci când procesatorii nu au pe teritoriul României grad de autosuficiență să utilizeze carnea de pui sau o în procesare, putem licenția de către Ministerul Agriculturii.

În cazul în care gradul de autosuficiență este 100% vom îndrepta procesatorii care vor solicita aceste licențe către producătorii de ouă și pui din România (...) Deci practic este blocare până la momentul în care aveți nevoie. Nu exact. Interzicerea de import. Până atunci când țara România are grea de autosuficiență, nu se face import”, a declarat ministrul Agriculturii. 


 

Citește și:

Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Iată explicația fermierilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii