Relațiile externe ale municipiului Constanța. Care sunt planurile pentru perioada următoare
Relațiile externe ale municipiului Constanța. Care sunt planurile pentru perioada următoare
11 Mar, 2021 09:43
ZIUA de Constanta
1679
Marime text
- Prioritățile municipiului Constanța în sfera relațiilor externe.
În acest context, un obiectiv prioritar al municipalității pentru perioada 2021-2024 îl reprezintă consolidarea capacității de import de bune practici de la partenerii externi, pe domeniile de competență și responsabilitate, astfel încât să se poată cunoaște și aplica în municipiu cele mai bune soluții, deja funcționale în alte orașe din Europa și lume, pe domenii specifice indicate de nevoile curente ale orașului.
De asemenea, funcționalitatea actualei rețele de orașe partenere va fi evaluată și vor fi propuse și adoptate măsuri privind creșterea eficienței colaborării cu partenerii externi.
Un alt deziderat pentru perioada următoare îl reprezintă consolidarea rolului strategic al orașului în zona de vest a Mării Negre și, implicit a relațiilor de colaborare cu orașe-port din bazinul Mării Negre, precum și cu oraș-port din alte spații maritime care mizează pe experiențe similare de dezvoltare urbană. Pentru bazinul Mării Negre, se are în vedere încheierea unei înțelegeri de cooperare cu municipiul Varna din Republica Bulgaria și valorizarea maximală a celor existente – Istanbul, Odessa, Batumi, Novorossiisk. Din această perspectivă, vor fi consolidate relațiile cu cel mai important partener comercial al României din Asia Centrală, Republica Kazahstan, prin crearea de legături cu orașe similare din această țară și implementarea la nivelul municipiului Constanța a unor programe comune privind dezvoltarea economică și culturală.
Municipalitatea urmărește, pentru perioada următoare, crearea și/sau consolidarea relațiilor cu municipii și orașe din țări cu care România are relații de parteneriat strategic, prioritar Republica Moldova, Polonia, Germania. Evidențiem caracterul aparte al relațiilor cu Statele Unite ale Americii, partener strategic, relații intensificate și datorită proximității Bazei NATO de la Mihail Kogălniceanu și interacțiunilor constante cu militarii americani dislocați aici.
Un accent deosebit va fi pus pe consolidarea raporturilor de colaborare cu parteneri (municipii și orașe) din UE și SUA. În acest sens, se vor intensifica raporturile cu partenerii europeni existenți și se vor căuta soluții pentru multiplicarea relațiilor cu parteneri din spațiul euroatlantic, a rețelei de parteneriate precum și a instrumentelor de colaborare cu partenerii existenți.
Până în prezent au fost solicitate și obținute de la partenerii externi exemple de bune practici în diferite domenii, precum digitalizare, servicii publice, cultură, educație, turism, mobilitate urbană – în general strategiile Smart City etc.
Au fost inițiate și sunt în diferite faze de lucru intenții de statuare a unor relații de parteneriat și/sau colaborare cu municipalități din Germania, R. Moldova, Bulgaria, Kazahstan etc.
Relațiile directe cu orașele-partenere au fost facilitate și prin intermediul contactelor sistemice ale primarului municipiului Constanța cu ambasadele statelor respective acreditate în România – până în prezent, au fost realizate întâlniri cu ambasadorii Olandei, Finlandei, Estoniei, Franței, Kazahstanului și/sau contacte online cu reprezentanții altor misiuni diplomatice și consulare acreditate în România, precum și cu reprezentanți ai primăriilor partenere.
Sunt proiecte în derulare, în diferite domenii (sănătate, educație, turism, Smart City etc.), cu parteneri externi din Finlanda, Franța, Estonia, Marea Britanie, Georgia. Se mizează pe schimburi mai solide de bune practici și experiență sectorială cu țări care dețin expertize omologate ca bune practici la nivelul UE și sunt evoluții notabile în ceea ce privește însușirea unor bune practici sectoriale oferite prin diferite platforme online de către ambasadele Franței, Estoniei, Marii Britanii, Finlandei etc.
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii