Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Biblioteca Națională a României, locul unde „bat“ inimile a peste 12 milioane de volume (galerie foto)

ro

03 Sep, 2020 00:00 2617 Marime text
  • Sediul actual al BNaR are la bază o construcție începută în anul 1986, care însă nu a fost finalizată.
  • Din 2009, lucrările la noul sediu au fost desfășurate de compania Aedificia Carpați.
  • „Adăpostul“ actual al celor peste 12 milioane de volume pe care le găzduiește BNaR a fost premiat cu Trofeul Calității și reprezintă, în prezent, un adevărat centru cultural, dar și unul dintre reperele arhitecturale ale Capitalei.
O „casă a cărților“ este un loc unde bat simultan mii, poate chiar milioane de inimi, unde tot atâtea vieți din realități paralele se întrepătrund, și, totodată, un loc unde mărturii ale vremurilor trecute, tratate științifice și compendii așteaptă, cuminți, să fie descoperite de cercetători avizi.

Peste 12 milioane de cărți sunt adăpostite în Biblioteca Națională a României. Un număr impresionant, ce merită un „adăpost“ pe măsură. Așa se face că, după zeci de ani în care a funcționat în clădiri ce nu erau destinate efectiv găzduirii și punerii în valoare a volumelor inestimabile, sediul actual al Bibliotecii Naționale reprezintă un centru cultural în adevăratul sens al cuvântului.

Astfel, suprafața totală a sălilor de lectură disponibile publicului este de nu mai puțin de 14.000 de metri pătrați. În prezent, Biblioteca Națională este cea mai mare bibliotecă din țară, fiind, totodată, unul dintre reperele arhitecturale ale Capitalei.

Construcție începută în 1986, după un proiect care era depășit conceptual și tehnologic, actualul sediu al Bibliotecii Naționale a fost ridicat de compania Aedificia Carpați, fiind deschis publicului din data de 23 aprilie 2012. Lucrare de excepție, aceasta a fost premiată cu Trofeul Calității.

Până să se ajungă aici, însă, a fost parcurs un drum ce părea mai degrabă fără sfârșit și care ar fi putut, totodată, să aibă un alt deznodământ.
 

Schimbări de denumiri și sedii

Înființată în 1859, de-a lungul timpului, biblioteca a avut diferite denumiri, în funcție de regimul politic aflat la putere. Conform istoricului pus la dispoziție de Biblioteca Națională, aceasta își are originile chiar într-una din cele mai vechi și reprezentantive biblioteci din țară – cea a Colegiului Sfântul Sava, din Capitală.
Publicul larg a avut acces la colecțiile Bibliotecii Colegiului Sfântul Sava începând cu anul 1838, iar după Unirea din 1859, aceasta a obținut statulul de bibliotecă națională, fiind denumită, alternativ, Bibliotecă Națională și, respectiv, Bibliotecă Centrală. În anul 1864, este denumită Biblioteca Centrală a Statului, iar în anul 1901 este desființată, colecțiile sale fiind transferate Bibliotecii Academiei Române, care primește statutul de bibliotecă națională.

În 1955, fondul de carte revine noii biblioteci înființate, respectiv Biblioteca Centrală de Stat. La începutul lunii ianuarie 1990, aceasta devine Biblioteca Națională a României.
Primul sediu al Bibliotecii Centrale de Stat a fost clădirea Palatului Bursei, din centrul vechi al Bucureștiului.
 

La un pas să adăpostească politicienii

Așa cum am precizat anterior, sediul actual al BNaR are la bază o construcție începută în anul 1986, după un proiect care era depășit conceptual și tehnologic, potrivit experților în domeniu. Construcția nu a fost finalizată, iar după Revoluție clădirea nu a beneficiat de nicio investiție, astfel că părți din imobil s-au degradat.

În anul 2002, s-a intenționat transformarea clădirii în sediu al Guvernului, însă acest plan a fost abandonat în cele din urmă. Abia în 2006 s-a decis transformarea construcției în centru cultural și Bibliotecă Națională, iar lucrările efective au început în anul 2009, de către Aedificia Carpați.
Totuși, destinația sa de bibliotecă a mai fost în pericol și în anul 2010, când a existat o propunere legislativă pentru mutarea Parlamentului României în clădirea aflată încă sub construcție. Propunerea nu a fost adoptată, iar noul sediu al Bibliotecii Naționale a României a fost deschis publicului larg pe data de 23 aprilie 2012, după ce, pe 22 aprilie, Patriarhul Daniel săvârșise slujba de sfințire a imobilului.
 

BNaR în cifre

Biblioteca Națională are o suprafață desfășurată de 120.000 mp, fiind vorba despre nouă corpuri de clădire. Sălile de lectură însumează o suprafață totală de 14.000 mp, iar aula are 400 de locuri. Totodată, în noul sediu se află săli de conferințe, spații polivalente, săli de evenimente multimedia, dar și spații de recreere.
În același timp, clădirea adăpostește și Centrul Național de Patologia și Restaurarea Documentelor.
Așa cum am menționat anterior, „adăpostul“ actual al celor peste 12 milioane de volume pe care le găzduiește BNaR a fost premiat cu Trofeul Calității, în semn de recunoaștere a noului reper arhitectural al Bucureștilor.


Citește și:


„Restaurăm istoria și construim viitorul“:
Ateneul Român, trecut și prezent. Spectaculoasele lucrări de intervenție care l-au purtat peste istorie (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii