Restricții de circulație în stațiunea Mamaia pentru desfășurarea „Turului Ciclist CELCO – Marea Neagră - ediția a III-a”
Restricții de circulație în stațiunea Mamaia pentru desfășurarea „Turului Ciclist CELCO – Marea Neagră
12 May, 2023 14:53
ZIUA de Constanta
1233
Marime text
Aproximativ 300 de cicliști profesioniști și amatori din România participă în acest week-end la „Turul Ciclist CELCO – Marea Neagră - ediția a III-a”, care va fi organizat în perioada 13-14 mai în stațiunea Mamaia.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, pentru că este o competiție care se va desfășura pe drumurile publice, pe traseul pe care cicliștii îl vor străbate circulația va fi restricționată după cum urmează:
• Pe 13 mai 2023 – Etapa 1, Contratimp individual - se va desfășura în stațiunea Mamaia, pe un traseu de 3,9 km. Startul va fi dat în dreptul pasarelei Cazino Mamaia spre Constanța, înainte până la sensul de la Hotel Meridian, întoarcere, retur până la sens Butoaie, întoarcere până la pasarela Cazino, unde va fi punctul de sosire. Pe toată distanța, zona în care se desfășoară competiția, pe sensul de mers Năvodari-Constanța, se închide cu garduri, iar pe sensul Constanța-Năvodari circulația auto se va desfășura în dublu sens. Circulația va fi închisă complet în segmentul de drum rezervat (sens Butoaie-sens Hotel Meridian), pe traseul de 3,9 km intervalul orar 06:00-13:00;
• Pe 14 mai 2023 – Etapa 3, la Cursa Copiilor – startul va fi dat pe faleza Mamaia în dreptul Castelului Mamaia, viraj dreapta pe prima stradă care merge în bulevardul Mamaia, viraj dreapta pe bulevardul Mamaia, înainte pe banda 1 până la Hotel Dona-Restaurant George Protap, viraj dreapta către faleză, viraj dreapta pe faleză și înainte până la Castelul Mamaia.
În această etapă se parcurg între 1 și 15 tururi, în funcție de vârstele copiilor. Un tur măsoară 1,4 km. Pe tronsonul de pe bd Mamaia, banda 1 va fi delimitată de traficul rutier cu garduri, iar circulația va fi închisă complet, pe tot traseul, în intervalul orar 06:00-16:00.
Evenimentul sportiv este organizat de Asociația Clubul de Ciclism BIKERHAB Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii