Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:53 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Restricții în România din cauza coronavirusului (video)

ro

11 Mar, 2020 11:38 3348 Marime text

Șeful DSU, Raed Arafat, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru fac declarații despre situația de la acest moment în legătură cu răspândirea coronavirusului.

S-au instituit multiple restricții. 
 

Raed Arafat: Distribuirea în afara țării a medicamentelor și materialelor sanitare folosite pentru combaterea coronavirus, suspendată 6 luni. Evenimentele culturale și de divertisment cu participarea a peste 100 de persoane, în spații închise, suspendată până pe 31 martie. Recomandarea decalării programului angajaților entităților private: unii angajați să înceapă programul la ora 8:00, alții la ora 9:00, iar alții la ora 10:00. Pentru instituțiile de stat, decalarea programului angajaților este obligatorie. Activitatea muzeelor, suspedată până pe 31 martie.

Recomandarea ca universitățile să suspende cursurile. Poliția de frontieră urmărește toate cursele aeriene și traseul pasagerilor, cineva care vine din Italia nu poate păcăli. Au fost ieri persoane care nu au vrut să accepte măsura carantinei. Îi rugăm pe cei care vin din Italia în această perioadă că nu putem face nicio excepție.

Unii dintre ei trimit alte persoane să depună plângeri. Îi rugăm să nu aglomereze instituțiile în această perioadă, să facă plângerile online. Există tentative de a se organiza cluburi de vacanță pentru copii. Facem apel a părinți să nu trimită copiii în comunitate cu alți copii, este ca și cum școala nu ar fi fost închisă.

Nelu Tătaru: Am făcut 12.000 de teste și avem 31 de cazuri confirmate. Nu ducem lipsă nici de kituri de testare, nici de profesioniști. Țin să mulțumesc colegilor noștri, care fac o muncă titanică - cei care testează și cei care fac anchete epidemiologice. S-au dat amenzi de 300.000 de lei celor care nu au respectat regulile de izolare. Am suplimentat numărul epidemiologilor în București și la frontiere.

Cei care vin din zonele roșii vor fi introduși în carantină, cei care vin din zonele galbene în izolare la domiciliu. Zona roșie a fost extinsă și la nordul Franței și Madrid. Suntem în scenariul 2, în scenariul 3 (de la 100 de cazuri confirmate în sus - n.red.) toate clinicile de boli infecțioase vor deveni strict de coronavirus (2.500 de paturi). Prevenția este regula de bază, dincolo de ce putem face noi, autoritățile. 14 zile din viața lor poate însemna sănătatea acestui popor.

 

Sursa video: Facebook/ Guvernul României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii