Rețele Electrice Dobrogea Mai multe localități din județul Constanța, fără curent electric luni
Rețele Electrice Dobrogea: Mai multe localități din județul Constanța, fără curent electric luni
15 Jan, 2024 08:37
ZIUA de Constanta
967
Marime text
Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.
Potrivit Rețele Electrice Dobrogea, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora“ - au mai precizat reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea.Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
Luni, 15 Ianuarie 2024
- Municipiul Medgidia, cu strãzile: Siretului, Poporului – parƫial, zona de case situatã între strada Mãrgãritarului şi strada Tãbãcãriei, Jiului, Poligonul, Viilor, Oituz, Caraiman, Sucevei, Grivitei - parƫial, Anton Pann, Razoare, Vãii şi 1 Mai – întrerupere partialã.(întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 09:00-17:00)
- Localitatea Pecineaga, cu strãzile: Pasa Hasan şi Mihail Sadoveanu – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
- Localitatea Gârliciu, cu strãzile: 1 Decembrie; Dunãrii; aleea Trandafirului şi George Cosbuc – întrerupere partialã.09:00 - 17:00
- Localitatea Bugeac, cu PTA Pepiniera si Stavilar Bugeac - întrerupere totalã.09:00 - 17:00
Citește și:
Rețele Electrice DobrogeaÎntreruperi de curent electric în Constanța! Zonele afectate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii