Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rețele Electrice România modernizează sistemele de telecontrol. Valoarea contractului, aproximativ 23 milioane de euro

ro

12 Dec, 2024 12:02 172 Marime text
Retele ElectriceCompania Rețele Electrice România a lansat o licitație publică prin intermediul platformei SEAP, în valoare de 23 milioane de lei, în vederea achiziționării unor unități periferice de telecontrol al rețelelor de medie și joasă tensiune pentru menținerea infrastructurii energetice la standarde moderne.
 

„Noile echipamente de telecontrol sunt esențiale în construirea și operarea unei rețele moderne și inteligente, prin sisteme care pot identifica și izola în timp real defecțiunile apărute. Continuăm obiectivul nostru de a pune în aplicare soluții care contribuie la scăderea numărului și a duratei întreruperilor în rețea. Realizăm investiții relevante pentru dezvoltarea, digitalizarea și creșterea rezilienței infrastructurii rețelelor de distribuție în aria noastră de concesiune.”  a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.

 
Sistemul de telecontrol este o tehnologie care permite controlul de la distanță al dispozitivelor de întrerupere și manevră în rețeaua de energie electrică, fără a mai fi necesară deplasarea echipelor de intervenție în teren. Astfel se realizează reducerea semnificativă a duratei și frecvenței întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.
 
Achiziționarea noilor unități periferice de telecontrol și înlocuirea celor existente cu o nouă generație va asigura continuitatea în alimentare a utilizatorilor existenți și racordarea mai facilă a noilor utilizatori, creșterea gradului de securitate cibernetică, îmbunătățirea proceselor de telecontrol și automatizare, monitorizarea și remedierea avariilor la scurt timp, cât și scăderea costurilor asociate cu mentenanța echipamentelor și operarea rețelelor.
 
Contractele de achiziție pentru unitățile periferice de telecontrol vor avea o durată de 36 de luni și o valoare maximă estimată de 23 milioane lei. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.
 
Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de compania Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Citește și: 

Rețele Electrice Dobrogea anunță întreruperi în județul Constanța, joi, 12 decembrie. Zone afectate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii