Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:42 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIIICOT Clinică din Dâmbovița, plină de droguri. Inculpații, arestați preventiv (galerie foto)

ro

16 Dec, 2019 16:11 1985 Marime text
La data de 14.12.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local pentru consumul ilicit de droguri şi deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

La data de 9 decembrie 2019 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul T. I. M. L., cetăţean britanic, urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y. A.-V., prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-o locație ce urmează să fie comunicată ulterior participanților, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine - drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor.

Inculpatul își promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.

Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă aceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator.

Înscrierea participanților se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise.

La data de 14.12.2019, a fost efectuată o percheziţie domiciliară pe raza localitatăţii Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar cu ocazia pătrunderii în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii unde se afla un număr de 42 de persoane printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V.

În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine - drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe.


La data de 15.12.2019, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efecuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov.

Sursă foto: DIICOT - Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii